Update articol:

Secretarul general al ONU îi încurajează pe tineri să menţină presiunea asupra guvernelor în combaterea schimbărilor climatice

António Guterres Antonio Guterres

Secretarul general al ONU i-a încurajat joi pe tineri să menţină presiunea asupra guvernelor lor, cărora să le “dea exemplu” şi să le “ceară socoteală” în legătură cu acţiunile pe care le întreprind în lupta împotriva schimbărilor climatice, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Tinerii au reprezentat avangarda în a propune soluţii pozitive, a cere dreptate în privinţa climei şi a cere socoteală conducătorilor. Avem nevoie ca tinerii de pretutindeni să continue să-şi facă auzite vocile”, a declarat Antonio Guterres, într-un mesaj video difuzat în faţa a 400 de tineri din toată lumea, reuniţi la Milano.

Secretarul general al ONU i-a îndemnat pe tineri să se facă auziţi “pentru ca ţările dezvoltate să-şi respecte promisiunea de a contribui anual cu 100 de miliarde de dolari ca ajutor pentru climă destinat ţărilor în curs de dezvoltare”, “pentru a reduce emisiile şi a limita încălzirea la +1,5 grade Celsius şi pentru a “atinge neutralitatea carbonului până la jumătatea acestui secol”.

“Solidaritatea şi cererile voastre de a trece la acţiune sunt un exemplu. Liderii naţionali trebuie să vă urmeze exemplul şi să se asigure că reuşesc să realizeze ambiţia şi rezultatele de care avem nevoie la COP26 şi mai departe”, a subliniat Guterres, în mesajul transmis cu o lună înaintea începerii la Glasgow a reuniunii cunoscute sub numele COP26 şi considerată crucială pentru combaterea schimbărilor climatice.

Cei 400 de tineri între 15 şi 29 de ani, reuniţi la Milano din aproape 200 de ţări, urmau să prezinte joi miniştrilor participanţi o viziune comună asupra urgenţelor climatice şi acţiunilor pe care le consideră prioritare.

“Criza climatică este o alertă roşie pentru omenire”, a repetat joi secretarul general al ONU, reluând cele spuse la publicarea celui mai recent raport al experţilor ONU pentru climă (Giec), care au avertizat că pragul de +1,5 grade Celsius de creştere a temperaturii globale ar putea fi atins în jur de 2030, cu zece ani mai devreme decât se estima.

“Ca de obicei, cei mai săraci şi cei mai vulnerabili sunt cei mai afectaţi”, a mai spus joi Guterres. “Posibilităţile de acţiune pentru a împiedica impactul cel mai grav al crizei climatice se reduc rapid. Ştim ce trebuie să facem şi avem instrumentele necesare”, a insistat el.A

BVB | Știri BVB

PRIMARIA ORASULUI NAVODARI (NAV27) (25/10/2021)

Plata cuponului 25 si rambursare rata principal 25 & calcul rata dobanda pentru cuponul 26

PRIMARIA ORASULUI SIRET (SRE28) (25/10/2021)

Plata cuponului 25 si rambursare rata principal 24 & calcul rata dobanda pentru cuponul 26

Erste Group Bank AG (EBS) (25/10/2021)

Notificare - detineri > 4%

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (25/10/2021)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 18 - 22 octombrie 2021