Update articol:

Şeful CNAIR: Stadiul lucrărilor pe ultimul lot al Autostrăzii Bucureştiului a ajuns la 85%

Şeful CNAIR: Stadiul lucrărilor pe ultimul lot al Autostrăzii Bucureştiului a ajuns la 85%
 - poza 1
Lucrările de pe ultimul lot aflat în construcţie din Autostrada Bucureştiului (A0) au ajuns la un stadiu de 85%, a transmis directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, într-o postare publicată, joi, pe pagina sa de Facebook.

“Am verificat astăzi şantierul, unde asocierea româno-italiană de constructori (Retter – Pizzarotti) lucrează la pasajele peste autostradă şi la terasamente pe unele sectoare, iar pe altele aşterne asfalt şi montează parapete. Dacă se menţine ritmul şi dacă vremea nu va crea probleme majore, anul acesta se vor deschide aproximativ 10 km din cei 17,5 km ai lotului 1 (Joiţa – Corbeanca) şi vor fi asigurate conexiunile cu DN1A şi DN7. Ultimii 7 km ai acestui lot vor fi deschişi anul viitor, până în luna aprilie, ceea ce va asigura şi conexiunea semi-inelului nordic al A0 cu A1. Tot astăzi am verificat şi lucrările pe şantierul Varianta Ocolitoare Buftea, unde progresul fizic a depăşit 65%. Constructorul austriac (Porr) lucrează acum la terasamente, consolidări, pasaje şi reţele de utilităţi. Un sector din această Variantă Ocolitoare ar urma să fie finalizat în luna decembrie, pentru a putea asigura descărcarea A0 în DN1A”, a punctat Pistol.

Potrivit acestuia, lucrările din zona Bucureşti – Ilfov evoluează constant, iar rezultatele vor aduce şi mai multe oportunităţi economice.