Update articol:

Şeful diplomaţiei franceze îndeamnă Israelul să se abţină de la orice incursiune terestră în Liban

israel

Şeful diplomaţiei franceze, Jean-Noel Barrot, a îndemnat Israelul, în timpul unei conferinţe de presă la Beirut, “să se abţină de la orice incursiune terestră” în Liban şi “să înceteze focul”, cerând totodată organizaţiei şiite libaneze Hezbollah să facă la fel, informează AFP.

Barrot le-a cerut de asemenea celor două părţi “să accepte de acum” propunerea de armistiţiu internaţională lansată la ONU. “Ea este încă pe masă. Există o speranţă, însă rămâne puţin timp”, a spus el.

Parisul şi Washingtonul, alături de ţări arabe, occidentale şi europene, au pledat săptămâna trecută pentru un “armistiţiu imediat de 21 de zile” între Israel şi Hezbollah, pentru “a da o şansă diplomaţiei”. O iniţiativă ignorată de Israel, care dimpotrivă şi-a înteţit loviturile şi l-a ucis vineri pe şeful Hezbollahului, Hassan Nasrallah.

“Îndemn Israelul să se abţină de la orice incursiune terestră şi să înceteze focul. Îndemn Hezbollah să facă la fel şi să se abţină de la orice acţiune susceptibilă să destabilizeze regiunea”, a insistat noul ministru francez al afacerilor externe.

Peste o mie de persoane au fost ucise în Liban, potrivit autorităţilor libaneze, de la începutul escaladării militare între Israel şi Hezbollah la mijlocul lui septembrie.

BVB | Știri BVB
SIMTEL TEAM (SMTL) (17/07/2026)

Cesiunea etapizata a unei participatii in ANT Power Energy S.R.L.

ROMCARBON SA (ROCE) (17/07/2026)

Contracte cu valoarea peste 10% din cifra de afaceri

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (17/07/2026)

Vanzarea actiunilor Biofarm SA in cadrul Ofertei Publice de Preluare Voluntara

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (17/07/2026)

Depasire prag 10% din drepturile de vot ale Transilvania Investments Alliance

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (17/07/2026)

Anunt privind AGA din 23/24 Iulie 2026