Update articol:

Şeful parlamentului rus ameninţă că va confisca proprietăţile germane

Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat Viaceslav Volodin/ Sursa foto: duma.gov.ru

Preşedintele parlamentului rus a ameninţat joi că va confisca proprietăţile germane dacă Berlinul face uz de activele Rusiei pentru reconstrucţie în Ucraina, informează DPA, potrivit Agerpres.

“În momentul în care se va lua această decizie, vom avea dreptul la acţiuni similare legate de proprietatea Germaniei şi a altor state”, a scris Viaceslav Volodin (preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului n.r.) pe canalul său de Telegram.

Companiile germane au făcut investiţii directe mari în Rusia în trecut.

Volodin a acuzat Germania şi Franţa pentru declanşarea războiului, acuzându-i pe liderii german şi francez de la acea vreme, Angela Merkel şi Francois Hollande, că au semnat Acordul de la Minsk din 2015 pentru a înşela Rusia şi comunitatea internaţională.

Acordul, cunoscut sub numele de Minsk II, prevedea încetarea focului, retragerea armelor grele şi reforme ale constituţiei ucrainene.

Puterile europene nu au avut niciodată intenţia ca acordul să fie îndeplinit, a spus preşedintele Dumei.

“Guvernul german a decis acum să schimbe problemele pe care predecesorii săi le-au creat asupra ţării noastre”, aceasta include confiscarea bunurilor ruseşti, a mai scris Volodin.

Rusia a interzis companiilor occidentale să vândă activele blocate în ţară după ce companiile s-au retras fără permisiune specială ca răspuns invadarea Ucrainei în februarie.

Există o discuţie în Germania şi în alte ţări de ceva timp în legătură cu utilizarea activelor ruseşti pentru a reconstrui Ucraina.

BVB | Știri BVB
MUNICIPIUL SLOBOZIA (SLB29) (14/05/2026)

Plata rata cupon 67, rambursare rata principal 66 & calcul rata dobanda pentru cuponul 68

CONSILIUL JUDETEAN HUNEDOARA (HUE26B) (14/05/2026)

Plata rata cupon 76, rambursare rata principal 70 & calcul rata dobanda cupon 77

CJ HUNEDOARA (HUE26A) (14/05/2026)

Plata rata cupon 78, rambursare rata principal 70 & calcul rata dobanda cupon 79

CJ HUNEDOARA (HUE26) (14/05/2026)

Plata rata cupon 79, rambursare rata principal 70 & calcul rata dobanda cupon 80