Update articol:

Senat: Şeful Direcţiei Generale de Protecţie Internă a MAI – numit cu avizul CSAT

palatul parlamentului

Numirea şi eliberarea din funcţie a directorului general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne se vor face cu avizul CSAT, prevede o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea OUG 76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea DGPI, adoptată, luni, de plenul Senatului, în calitate de Cameră decizională.

S-au înregistrat 108 de voturi “pentru”, două “împotrivă” şi două abţineri, propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari PSD, fiind adoptată în forma Camerei Deputaţilor.

În situaţia în care directorul general al DGPI aflat în funcţie nu deţine avizul CSAT, Ministerul Afacerilor Interne solicită emiterea acestuia în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, stipulează actul normativ.

BVB | Știri BVB
TERAPLAST SA (TRP) (29/07/2026)

Detalii teleconferinta S1/2026

OMV PETROM S.A. (SNP) (29/07/2026)

OMV Petrom Ziua Pietelor de Capital 2026_invitatie analisti si investitori

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (29/07/2026)

Depunerea actiunii in despagubiri in nume propriu si in contul Alstom Transport

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (29/07/2026)

Disponibilitate Raport S1 2026 si teleconferinta

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG29E) (29/07/2026)

Disponibilitate Raport S1 2026 si teleconferinta