Bursa Română de Mărfuri (BRM) urmărește dezvoltarea unor noi produse bursiere în agricultură și energie și vrea să completeze oferta de instrumente financiare din România cu produse având suport în economia reală, a declarat Septimiu Stoica, președintele AGA al BRM, la Forumul Pieței de Capital, organizat de Financial Intelligence.
Septimiu Stoica a pus accentul pe necesitatea ca piețele bursiere să fie creative și să dezvolte produse noi, pornind de la nevoile economiei și de la experiența participanților din piață.
„Cred că piețele, ca să însemne cu adevărat ceva, ca să facă ceva pentru economia aceasta, trebuie să fie creative și să crească prin efortul oamenilor implicați în aceste piețe”, a spus reprezentantul BRM.
BRM vrea o piață bursieră pentru certificatele de depozit din agricultură
Una dintre direcțiile prezentate de Septimiu Stoica este dezvoltarea pieței pentru produse agricole. BRM intenționează să transforme certificatele de depozit pentru semințe de consum, cereale și oleaginoase într-un produs bursier, după calificarea Bursei ca registrator al acestor titluri.
„Certificatele de depozit pentru semințele de consum, cereale și oleaginoase (…) intenționăm să le transformăm într-un produs bursier după ce ne-am calificat ca registrator al acestor hârtii de valoare, în baza lor să organizăm în sfârșit o piață agricolă așa cum a fost pe vremuri în România, unde se dicta prețul grâului la bursele românești”, a declarat Stoica.
*PPA, profil solar și tranzacționarea capacităților de stocare
O altă zonă în care BRM dezvoltă produse este energia electrică și gazele naturale.
Potrivit lui Septimiu Stoica, Bursa a lansat trei produse noi în zona regenerabilelor, printre acestea numărându-se o piață pentru contracte PPA (Power Purchase Agreement), cu maturități foarte lungi, între 7 și 20 de ani.
„Am făcut prima piață de PPA, de power purchase agreement, deci contracte la termen foarte lung, de la 7 la 20 de ani”, a spus acesta, precizând că Nuclearelectrica este semnatara primului astfel de contract.
În zona fotovoltaică, BRM a introdus și produsul „profil solar”, prin care energia este vândută doar pentru intervalele în care aceasta poate fi efectiv produsă.
BRM a conceput, de asemenea, o piață pentru tranzacționarea capacității de stocare a energiei.
„Am imaginat, după exemplul altora, o piață în care se tranzacționează capacitate de stocare. Știți bine că problema mare în România acum a fost lipsa bateriilor, a capacității de stocare”, a declarat Stoica.
El a legat dezvoltarea acestei activități și de piața de capital: „Aici nu mai e vorba de o simplă piață de vânzare-cumpărare, de închiriere, ci o nouă industrie care se poate naște în zona aceasta și această nouă industrie care ar putea să fie finanțată, de ce nu, de piața de capital în sine.”
*BRM urmărește dezvoltarea unui sistem multilateral de tranzacționare și a unui OTF
Septimiu Stoica a arătat că BRM a dobândit calitatea de intermediar pe piața de capital, în contextul intenției de a opera produse diferite de instrumentele tradiționale.
În acest sens, BRM a inițiat demersurile pentru autorizarea unui sistem multilateral de tranzacționare și a unui OTF (Organised Trading Facility) pentru produse derivate care au ca activ suport produse din sectorul energetic.
Stoica a criticat însă dificultățile întâmpinate în procesele de autorizare și a susținut că inițiativa privată și experiența participanților din piață trebuie să aibă un rol mai important în dezvoltarea noilor instrumente.
„Economia de piață se bazează pe inițiativa privată”, a afirmat acesta.
*„Impulsul creator” trebuie să vină din piață
Președintele AGA al BRM a insistat asupra rolului intermediarilor în dezvoltarea pieței de capital, apreciind că experiența și expertiza acestora nu sunt suficient valorificate.
„Ce ne-a lipsit și acum mi se pare că ne lipsește mai mult ca oricând este valorificarea experienței, expertizei celor care lucrează în industrie”, a spus Stoica.
În opinia sa, bursele și instituțiile de infrastructură au roluri importante, însă „impulsul creator” trebuie să provină de la participanții care cunosc direct nevoile celor care caută finanțare și ale celor care o oferă.
„O părere ar trebui să vină din zona intermediarilor care simt cel mai bine pulsul tuturor, și al celor care au nevoie de finanțare și care pot să ofere finanțare”, a declarat acesta.
„Vrem să întregim oferta de produse financiare în România”
Septimiu Stoica a arătat că piața de capital ar trebui să permită finanțarea ideilor de afaceri prin atragerea resurselor investitorilor, în loc să concentreze interesul într-un număr redus de acțiuni.
În final, el a sintetizat direcția urmărită de BRM: „Vrem să întregim oferta de produse financiare în România, incluzând și produse cu suport real din lumea fizică, energie, agricultură și așa mai departe, pe întreg paletarul de contracte, de la contractele spot la contractele la termen, dacă ni se va permite.”