Update articol:

Serbia “condamnă în cei mai fermi termeni posibil atacul” asupra unui canal kosovar (diplomaţie)

Sursa foto: mfa.gov.rs

Serbia “condamnă cu cea mai mare fermitate atacul” împotriva canalului Ibar-Lepenac din Kosovo, esenţial pentru răcirea a două termocentrale, denunţând “un act inacceptabil de sabotaj”, a scris sâmbătă dimineaţă ministrul afacerilor externe din Serbia, Marko Djuric, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Facem apel la toate părţile să reziste provocărilor şi să favorizeze dialogul, înţelegerea reciprocă şi cooperarea”, adaugă Djuric, dând de înţeles că “regimul” premierului kosovar Albin Kurti, care a acuzat Serbia că se află în spatele atacului, ar putea fi “potenţial implicat”.

Kosovo şi-a consolidat sâmbătă sursele de apă şi energie şi a intensificat securitatea în locuri strategice după ce o explozie a avariat vineri un canal vital pentru alimentarea cu apă a două centrale termine din Kosovo, un incident pe care Pristina l-a etichetat drept “act terorist” şi l-a atribuit Serbiei vecine, transmite Reuters.

Explozia a crescut tensiunile dintre Serbia şi Kosovo, cu majoritate etnică albaneză, care şi-a declarat independenţa unilateral faţă de Serbia în 2008, la aproape un deceniu după o revoltă de gherilă împotriva guvernării de la Belgrad. Serbia nu recunoaşte independenţa Kosovo.

Un reporter Reuters a vizitat sâmbătă locul exploziei, unde aluviunile s-au revărsat printr-o gaură din peretele de beton al canalului. Muncitorii instalaseră o serie de tuburi de mari dimensiuni pentru a evita spărtura.

Sursele de alimentare păreau să fie în mare parte intacte, dar alimentarea cu apă potabilă a fost întreruptă în unele zone.

Ministrul energiei, Artane Rizvanolli, a declarat că Kosovo se coordonează cu compania electrică a Albaniei pentru a furniza mai multă energie electrică. Ea a spus că apa va fi transportată cu cisternele în zonele afectate. 

BVB | Știri BVB

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (06/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (06/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (06/12/2024)

Informare privind autorizatia de antrepozit fiscal

EUR/RON Turbo Long 10/4.45/4.55 (EBEUROTL3) (06/12/2024)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 09 si 10 Decembrie 2024