Update articol:

Siegfried Mureșan: Am văzut un angajament clar de reformare a justiției din partea Guvernului Republicii Moldova

InvestEU Siegfried Mureşan Sursa foto: facebook.com/pg/SiegfriedMEP

Deputatul european Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova, a condus astăzi ședința delegației la care au participat prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, și ministrul afacerilor externe și integrării europene din Republica Moldova, Nicu Popescu.

În cadrul unei declarații de presă comune cu prim-ministrul Natalia Gavrilița, susținută după ședința delegației, deputatul european a afirmat următoarele:

„Suntem extrem de încântați că prima vizită a doamnei prim-ministru a Republicii Moldova a avut loc la Bruxelles, iar această vizită a inclus și o întâlnire cu membrii Parlamentului European din Comitetul parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova.

Faptul că, la foarte puțin timp după alegeri, dumneavoastră ați găsit drumul instituțiilor europene este exact semnalul pe care noi, Parlamentul European, le-am așteptat.

În ultimii ani, mereu Parlamentul European a dorit să sprijine cât mai mult cetățenii Republicii Moldova și, din păcate, multe dintre guvernele anterioare au fost un obstacol în dorința instituțiilor europene, inclusiv a Parlamentului European, de a ajuta cetățenii Republicii Moldova. (…)

Uniunea Europeană dorește să fie alături de cetățenii Republicii Moldova inclusiv în vremuri dificile și dovadă stă faptul că, mai devreme în acest an, Republica Moldova a devenit prima țară din afara Uniunii Europene căreia Comisia Europeană i-a oferit un pachet foarte ambițios de asistență economică, exact la fel ca pachetul de asistență economică oferit statelor membre UE.

Scopul acestui pachet este sa ajutăm cetățenii afectați de criza generată de coronavirus, să ajutăm întreprinderile, să ajutăm comunitățile locale unde oamenii au fost afectați.

Este un pachet de investiții cu o sumă ambițioasă de 600 de milioane de euro, dar este și un pachet care să ne ajute să implementăm împreună acele reforme pe care cetățenii Republicii Moldova le așteaptă. (…)

Am avut ocazia să vorbim cu doamna prim-ministru despre creșterea sprijinului din partea autorităților Republicii Moldova pentru întreprinderi afectate de pandemie, despre măsurile deja luate de Guvern, de exemplu, despre sprijinul pensionarilor prin creșterea pensiei și despre o serie de măsuri sociale deja luate sau ce vor fi luate în viitor pentru a ajuta categoriile vulnerabile.

Am discutat despre creșterea schimburilor comerciale între Republica Moldova și Uniunea Europeană, despre implementarea Acordului de Asociere și am gândit împreună noi zone, neacoperite neapărat de acordul de asociere, unde dorim să facem mai mult în viitor, de pildă digitalizarea, roaming-ul, combaterea schimbărilor de climă, reducerea poluării, protecția mediului.

Am discutat, de asemenea, despre reforma justiției. Membrii Parlamentului European dintotdeauna au așteptat acțiuni clare de întărire a statului de drept, de combatere a corupției, de combatere a spălării banilor. Ca membri ai Parlamentului European, am fost încântați să vedem din partea Guvernului Republicii Moldova un angajament clar de reformare a justiției, de combatere a spălării banilor, de combatere a corupției și un angajament clar de recuperare a prejudiciilor de orice fel atunci când statul și când contribuabilii, cetățenii Republicii Moldova au fost păgubiți. (…) Am văzut o voință clară de reformare și modernizare.

Ne propunem, ca membri ai Parlamentului European, să venim cât de curând la Chișinău, de îndată ce și situația pandemică o va permite, să ne întâlnim cu autoritățile de la Chișinău, inclusiv cu omologii noștri din Parlamentul Republicii Moldova.

Acest dialog de astăzi a arătat foarte clar, de partea dumneavoastră, dorința de reformă și de partea noastră, a europarlamentarilor, dorința de a sprijini Guvernul dumneavoastră pentru a oferi cât mai multe lucruri concrete pentru oameni în perioada următoare.”

BVB | Știri BVB

Obligatiuni Autonom Services 2024 (AUT24E) (25/10/2021)

Depunere prospect emisiune obligatiuni spre aprobare ASF

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (25/10/2021)

Inregistrarea la Registrul Comertului a reducerii capitalului social

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (25/10/2021)

Raport privind rezultatele operationale cheie preliminare 9 luni 2021

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (25/10/2021)

Notificare rascumparare actiuni proprii 18 - 22 octombrie 2021