Update articol:

Sierra Quadrant notifică Primăria Capitalei că încetează negocierile privind transferul activelor şi a activităţii Elcen către Termoenergetica

www.sierraquadrant.ro www.sierraquadrant.ro

Sierra Quadrant a notificat ieri Primăria Capitalei că încetează negocierile privind transferul activelor şi activităţii Elcen către Termoenergetica.

Într-o scrisoare semnată de Ovidiu Neacşu, de la Sierra Quadrant, administrator judiciar al ELCEN se precizează: “Urmare a adresei noastre din 12 ianuarie 2022 prin care v-am notificat ultimativ să indicaţi până la data de 31 ianuarie 2022 sursele de finanţare a transferului afacerii ELCEN către Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti, în contextul manifestării de principiu a intenţiei exprimate în acest sens prin adresa din 13 ianuarie 2021, vă comunicăm că, în lipsa îndeplinirii acestei condiţii prealabile şi obligatorii, transmisă ca atare la momentul la care v-am invitat să vă exprimaţi dreptul de preempţiune de 6 luni şi reluată repetitiv pe parcursul ultimelor 12 luni, considerăm că au fost sistate irevocabil negocierile începute şi că proiectul nostru comun de realizare a Sistemului de Alimentare Centralizat cu Energie Termică (SACET) integrat în municipiul Bucureşti a rămas fără obiect“.

Potrivit Sierra Quadrant,  prin notificarea din 14 iulie 2020 comunicată în vederea exprimării dreptului de preempţiune s-a indicat în mod explicit că “Dreptul de prioritate nu va fi considerat valabil exprimat decât prin comunicarea unei intenţii angajante, neechivoce şi necondiţionate în vederea achiziţiei activelor cu indicarea surselor de finanţare a achitării preţului, dovedirii disponibilităţii surselor de finanţare, precum şi a solvabilităţii, încă de la momentul manifestării intenţiei de cumpărare. Lipsa indicării sursei de finanţare a achitării preţului de transfer al afacerii va da dreptul Administratorului judiciar de a nu lua în considerare intenţia comunicată”.

Or, prin adresa din 13 ianuarie a Primăriei Municipiului Bucureşti, intenţia angajantă a fost manifestată fără a se indica sursele de finanţare, fără dovedirea disponibilităţilor surselor de finanţare şi nici a solvabilităţii, mai scrie Sierra Quadrant.

Compania mai spune: “Mai mult decât atât, intenţia manifestată de Primăria Municipiului Bucureşti prin adresa din 13 ianuarie 2021 a fost condiţionată de actualizarea valorii de evaluare  a patrimoniului Electrocentrale Bucureşti cu data de referinţă 31.12.2020, cu privire la activitatea ce urma să facă obiectul transferului de afacere, condiţie pe care creditorii procedurii ELCEN, cu bună credinţă, au adus-o la îndeplinire, aprobând antrenarea de noi costuri cu serviciile evaluatorului autorizat pentru reevaluarea patrimoniului ELCEN la data de referinţă 31.12.2020. Ulterior finalizării raportului de evaluare, ghidaţi de convingerea că transferul activelor productive ale ELCEN către Primăria Municipiului Bucureşti se va materializa, am parcurs o etapă premergătoare procesului efectiv de transfer, inerentă de altfel, respectiv realizarea testului creditorului privat prudent, ocazie cu care au fost afectate alte resurse de timp şi costuri în sarcina ELCEN.

Prin urmare raportat la calendarul estimat vizând etapele necesare realizării transferului, în condiţiile nematerilizării diligenţelor stabilite în sarcina dumneavoastră pentru derularea mecanismului privind tranferul activelor ELCEN către Termoenergetica, faţă de orizontul de timp pînă la care transferul trebuia să fie finalizat (durata maximă de reorganizare a ELCEN – 22.10.2022), în contextul acumulării continue de datorii ale Termoenergetica faţă de ELCEN, lipsa de ecou a notificării noastre (la care, deci, nu am primit nici un răspuns) echivalează cu retragerea dvs din cadrul negocierilor şi corelativ, retractarea intenţiei pe care aţi menifestat-o în urmă cu un an.

Exprimându-ne regretul şi indignarea faţă de constatarea zădărniciei tuturor demersurilor comune şi individuale înfăptuite pentru concretizarea transferului afacerii ELCEN către Termoenergetica, mai cu seamă pe fondul solicitudinii de care ELCEN, prin forurile sale reprezentative, a dat dovadă prin actualizarea la solicitarea  dvs expresă, a valorii de evaluare a patrimoniulu la 31.12.2020 şi prin realizarea testului creditorului privat în vederea îndeplinirii condiţionalităţilor impuse de legislaţia în materia concurenţei privitoare la concentrarea economică şi a prevederilor ce reglementează ajutoarele de stat, subscrisa, în calitate de administrator judiciar, vom supune aprobării creditorilor alte modalităţi de organizare  a insolvenţei debitoarei, care să asigure eliminarea riscurilor intrării în faliment, ale pierderii bonusului de cogenerare, ale pierderii oportunităţilor de atragere de fonduri europene nerambursabile indisolubil legate de îndeplinirea condiţiilor de mediu impuse de forurile europene responsabile în materie, subsumat dezideratului de maximizare a valorii averii debitoarei”.

BVB | Știri BVB

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (17/04/2025)

Informatii ulterioare publicarii Convocatorului AGOA din 29/30 aprilie 2025

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (17/04/2025)

Masuri adoptate de Consiliul de Supraveghere

LION CAPITAL S.A. (LION) (17/04/2025)

Autorizare administratori societate

SIMTEL TEAM (SMTL) (17/04/2025)

Semnarea unui contract semnificativ in legatura cu proiectul Giurgiu