Update articol:

SIF Banat Crișana a trecut pe profit, în primul semestru din 2021; Veniturile din dividende au înregistrat o scădere 

SIF Banat Crișana (SIF1) a trecut pe profit, în primul semestru din 2021, încheind exercițiul financiar cu un plus de 216 milioane lei, față de o pierdere de 46 milioane lei, în prima jumătate din 2020, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București. Rezultatul global al perioadei, în urma înregistrării activelor la valoarea justă, a fost de 422 milioane lei, față de o pierdere de 313 milioane lei, în perioada similară din 2020.

Veniturile din dividende au înregistrat o scădere în semestrul I 2021 (la 29 milioane lei), pe fondul scăderii dividendelor distribuite de anumiți emitenți, respectiv de data de înregistrare a acestora (anterior/ulterior datei de 30 iunie) în 2021 față de 2020, arată compania.

În prima jumătate a anului 2021, volumul veniturilor din dobânzi este semnificativ sub cel realizat în aceeași perioadă a anului precedent, în condițiile în care, în primul semestru din anul 2020, Societatea a deținut sume importante din lichiditățile disponibile în obligațiuni corporatiste, în condiții de randament mult superioare sumelor plasate în depozite la bănci.

Valoarea totală a activelor administrate de SIF Banat-Crișana la 30 iunie 2021 a fost de 3.331,49 milioane lei, cu 15,21% peste valoarea înregistrată la finalul anului 2020, când ajungea la 2.891,67 milioane lei. La 30.06.2021 valoarea portofoliul de acțiuni a fost de 2.603 milioane lei2 (decembrie 2020: 2.358 milioane lei), deținând o pondere de 78,14% din valoarea totală a activelor administrate la finalul lunii iunie 2021.

Raportat la valoarea de piață a portofoliului, o pondere semnificativă în structura portofoliului la 30.06.2021 este deținută în continuare de sectorul financiar-bancar (49,46%), care include bănci, societăți de investiții (SIF) și alte societăți din domeniul financiar, sectorul comerț-imobiliare (23,66%) și sectorul farmaceutic (8,88%).

BVBStiri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (20/09/2021)

Notificare rascumparare actiuni proprii 13 - 17 septembrie 2021

ELECTROARGES SA (ELGS) (20/09/2021)

Hotarari AGEA si AGOA din 20.09.2021

BRK Dow Turbo Long 33950 (BKDOWTLC5) (20/09/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 21 si 22 Septembrie 2021

AAGES S.A. (AAG) (20/09/2021)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 13-17 septembrie 2021

SOCEP S.A. (SOCP) (20/09/2021)

Neintrunire cvorum AGA O&E 20.09.2021