Burse/Investitii

SIF Transilvania explică de ce a propus acționarilor un prag de deținere de 10%; conducerea a avut în vedere menținerea unui free float ridicat și protecția investitorilor

Conducerea SIF Transilvania a avut în vedere menținerea unui free float ridicat și protecția investitorilor, atunci când a propus, pentru AGA din mai, modificarea actului constitutiv, în sensul introducerii unui prag limită de deținere de 10%, în loc de 5%.

S.I.F. Transilvania S.A. a transmis un raport prin care aduce la cunoștința acționarilor și investitorilor motivele care au stat la baza propunerilor Directoratului de modificare a Actului Constitutiv al S.I.F. Transilvania, propuneri regăsite în convocatorul Adunării Generale Extraordinare Acționarilor din 11.05.2020: “Aceste
propuneri au avut în vedere:
 Ȋmbunătăţirea Guvernanţei Corporative la nivelul societăţii;
 Ȋndeplinirea obligaţiilor impuse de Legea nr. 243/2019 privind fondurile alternative de investiţii şi cerinţele Legii nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative şi ale Regulamentului A.S.F. nr. 10/2015 privind administrarea fondurilor de investiţii alternative;
 Ȋn acest sens, față de limitarea deţinerilor de acţiuni ale societăţii la 5% din capitalul social, conform Legii nr.297/2004, cu considerarea prevederilor Legii nr. 243/2019 s-a propus creşterea nivelului deţinerilor de acţiuni la 10%.

Elemente considerate ȋn formularea propunerii:
o S.I.F. Transilvania este ȋncadrată potrivit Legii nr. 243/2019 ca fond de investiţii alternativ, destinat investitorilor de retail, acţiunile tranzacţionate pe piaţa de capital putând beneficia de premisele unui free-float ridicat, ȋn interesul general al pieţei şi ȋn interesul investitorilor;
o Menţinerea unui free-float ridicat este atât ȋn interesul investitorilor profesionali (ȋn considerarea limitelor investiţionale ale acestora), cât şi ȋn interesul micilor investitori deţinători de acţiuni SIF3;
o Propunerea făcută ţine seama şi de structura acţionariatului S.I.F. Transilvania (cca. 7 milioane de acţionari);
o Se asigură ȋn mod corespunzător protecţia investitorilor, obiectiv important ȋn asigurarea şi consolidarea unui cadru integrat de funcţionare a pieţei de capital;
 Adaptarea numărului membrilor Consiliul de Supraveghere şi a remuneraţiilor
acestora la specificul activităţii societăţii, administrată ȋn sistem dualist, unde rolul
administrării revine ȋn exclusivitate Directoratului (format din 3 membri), Consiliul de Supraveghere exercitând numai atribuţii de supraveghere, conform legii. Ȋn acest sens s-a propus reducerea numărului membrilor Consiliul de Supraveghere de la 7 la 5, cât şi reducerea cuantumului indemnizaţiilor acestora, cu efecte importante ȋn diminuarea cheltuielilor ȋnregistrate de societate;”

SIF Transilvania (SIF3) a convocat acționarii, pe 11 mai, pentru o serie de modificări la actul constitutiv, printre care stabilirea unui prag maxim de deținere de 10%.

În decembrie, președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind reglementarea fondurilor de investiţii alternative şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, (legea FIA), care prevede inclusiv eliminarea pragului limită de deținere de 5% la SIF-uri.

Astfel, SIF-urile nu mai sunt obligate de lege să aibă o limită de deținere, însă acționarii pot stabili una.

Acționarii SIF Oltenia,  SIF Banat Crișana și SIF Muntenia au decis eliminarea pragului de deținere din statute.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

3 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

3 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

5 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

5 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

5 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More