Simtel Team, care s-a transferat azi pe piața reglementată a Bursei de Valori București, vizează o cifră de afaceri de 250 milioane de euro în 2030, potrivit unei prezentări făcute azi, la BVB.
Vorbim de o creștere constantă pentru Simtel în următoarea perioadă, a spus Mihai Tudor, CEO Simtel.
“Urmărim sa ajungem la o cifră de afaceri a Grupului de până la 250 milioane euro, subiect al evoluției condițiilor de piață și al reglementărilor viitoare”, potrivit prezentării sale. De asemenea, compania vizează diversificarea portofoliului de servicii și produse și adaptarea continuă a modelului de business, precum și creșterea ponderii veniturilor generate de companiile din Grup de la 15% în 2024 la 60 % în 2030.
Legat de factorii care impactează previziunea companiei, Mihai Tudor a spus: “Știm că 2025 va fi un an dificil, pentru că urmează unui ciclu foarte intens de alegeri, un an în care estimăm că vor exista corecții fiscale, un an în care se vor ridica o parte, dacă nu chiar toate, măsurile vizavi de această fixare a prețului energiei pentru consumatorii casnici, lucru care poate genera oportunități, în piața de energie. Este foarte posibil să înceapă să crească prețurile în viitor, moment în care apetitul pentru instalare de soluții de optimizare sau eficientizare a consumului va crește exponențial. Creșterea afacerilor poate fi mai mare față de cea previzionată de noi, dar evident, există și riscuri vizavi de business, pentru că vorbim din nou de zona de reglementare.
Companiile care activează în domeniul construcțiilor sunt afectate de ridicarea anumitor facilități fiscale.
Pe de altă parte, chiar dacă la nivelul Comisiei Europene și la nivelul Uniunii Europene există o mișcare un pic populistă, în perioada actuală, trendul și evoluția către soluții de energie verde este clar. Nu mai putem să ne întoarcem, dintr-un motiv foarte simplu – hidrocarburile se vor termina la un moment dat. De asemenea, poluarea va trebui ținută sub control. Din această perspectivă, tranziția către verde e clară.”
Domnia sa a mai menționat că, în momentul actual, avem nevoie de soluții de stocare: “Sistemul național, pentru a fi echilibrat, pentru a evita aceste situații pe care le-am avut vara aceasta, cu acele prețuri uriașe, va trebui să instaleze soluții de stocare. Ele vor fi soluții de stocare cu baterii clasice, soluții de stocare cu baterii hidro – Tarnița e un proiect foarte bun care ar trebui implementat, pentru că ajută foarte mult sistemul național.
Din această perspectivă, estimarea făcută de noi este un corectă, poate un pic conservatoare. Dar, nu putem controla toate lucrurile care se vor întâmpla în următorii cinci ani”.
Potrivit Simtel, piața de energie va crește în perioada următoare. Țintele de țară pentru ponderea energiei regenerabile în consumul final brut de energie sunt de 41,1% în 2035 și respectiv 86,1% în 2050.
Simtel Team, grup de tehnologie și inginerie lider național în domeniul energiei regenerabile, a debutat astăzi, 12 august, pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București sub simbolul bursier SMTL, ca urmare a transferului de pe piața AeRO. Simtel Team este prezentă pe piața de capital din iulie 2021, iar la momentul transferului avea o capitalizare de 430,6 milioane lei. Pe durata prezenței pe piața AeRO capitalizarea de piață a companiei a crescut de mai bine de trei ori.
În ultimii patru ani, Simtel Team a proiectat și pus în funcțiune centrale electrice fotovoltaice pentru clienți din diverse industrii, în țări precum Austria, Germania, Marea Britanie, Suedia, Finlanda, Ungaria, Chile, Ucraina, Republica Moldova și Bulgaria. Parcurile fotovoltaice pentru care Simtel furnizează servicii de operare, mentenanță și service însumează peste 300 MWp instalați și produc anual 366.000 de MWh, corespondentul consumului a 109.000 de locuințe într-un an.
Simtel Team a înregistrat în 2023, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 297,8 milioane de lei, +118% față de 2022, și un profit net de 27,1 milioane de lei, +205% față de 2022. În primul trimestru din acest an, Simtel Team a raportat la nivel consolidat venituri operaționale de 45,9 milioane lei, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă a anului trecut. și un profit net de 5 milioane de lei, + 199% față de T1 2023. În 2024, Simtel vizează venituri operaționale de 394,3 milioane de lei, EBITDA de 49,2 milioane de lei și un profit net de 35,1 milioane de lei.