Solistul trupei Taxi, Dan Teodorescu, îşi arată nemulţumirea pe Facebook pentru lipsa apei calde din Bucureşti.
Acesta a scris: “Cineva, nu ştiu cine, poate cineva de la Elcen, poate cineva de la Termoenergetica, poate cineva de la Primăria Capitalei, poate chiar Nicuşor, cineva să mă pupe-n cur.
În mod normal n-ar fi o operațiune riscantă, numai că n-am apă caldă de mult timp”.
Există cartiere întregi din Bucureşti fără apă caldă.
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat vineri proiectul privind contractarea unei finanţări rambursabile interne/externe, în valoare totală de până la 500.000.000 de lei. Banii urmează să fie alocaţi companiei Termoenergetica, în vederea achitării datoriei către Elcen. Primarul general al Capitalei va fi împuternicit sa negocieze şi să semneze termenii şi condiţiile finanţării. Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară.
În luna august, Termoenergetica a transmis Primăriei Capitalei, dar şi Consiliului General o adresă în care atrăgea atenţia asupra datoriilor de 800 de milioane de lei pe care PMB le-a acumulat.