Al doilea podcast din seria „România, încotro?” pe care Financial Intelligence și Balkan Development Support au lansat-o la începutul anului curent are doi invitați din lumea afacerilor din România: domnul Sorin Preda, fondator și CEO al companiei Global Vision, precum și al fondului de investiții omonim și domnul Valentin Preda, președinte al Bursei Române de Afaceri și fondator al platformei Diplomacy 360. Interlocutorii noștri sunt frați, iar în lumea afacerilor joacă roluri complementare.
Așa cum am spus de la bun început, seria noastră de podcasturi are ca scop dialogul cu oameni din diverse domenii de activitate care, într-un fel sau altul, și-au pus amprenta asupra dezvoltării României după borna istorică a anului 1989 și care vor continua să influențeze prin munca lor traiectoriile pe care țara noastră va evolua în anii care urmează. Cei doi invitați care ne-au onorat cu prezența în al doilea podcast fac parte, în mod cert, din categoria enunțată. Numele ambilor este asociat cu afaceri de zeci și sute de milioane de euro, iar investițiile pe care le-au adus în România au generat mii de locuri de muncă.
Vă invităm să urmăriți dialogul avut cu domnul Sorin Preda și domnul Valentin Preda, pentru că reprezintă o veritabilă incursiune în lumea afacerilor din România. Succesul lor nu a venit peste noapte și nici datorită norocului, ci a venit ca rezultat fericit al educației ambilor și al unui efort constant întreprins timp de peste 20 de ani. Sinteza celor discutate este redată în cele ce urmează:
……………….
Discuția noastră pornește dintr-un punct foarte concret: ce a însemnat pentru România începutul economiei moderne și cum s-au format primele generații de lideri după 1990. Telefonia mobilă nu a fost doar o tehnologie nouă, ci o școală de business. În acea perioadă s-au format oameni care au învățat marketing real, management occidental, procese, disciplină organizațională și orientare spre rezultate. Pentru mulți, a fost prima experiență într-un sistem în care performanța conta și era măsurată.
Această etapă a schimbat mentalități. Au apărut funcțiuni inexistente până atunci – call center, customer service, business development – iar acei oameni au dus mai departe cultura profesională în alte industrii sau în propriile afaceri. Practic, s-a creat o generație care a înțeles ce înseamnă să construiești un business de la zero.
Tranziția către antreprenoriat nu a fost romantică. A fost un salt în gol. Fără capital, fără istoric antreprenorial în familie, fără educație financiară formală. Doar educație tehnică, experiență în companii mari, relații profesionale și convingerea că România va avea oportunități uriașe în zona de construcții, industrie și logistică. Decizia de a pleca dintr-o poziție sigură și bine plătită și de a începe pe cont propriu a fost, la momentul respectiv, greu de înțeles chiar și în familie.
În peste 20 de ani, drumul nu a fost liniar. Au fost două crize majore – cea financiară și pandemia – plus un război la graniță și o perioadă de instabilitate geopolitică. Lecția esențială a fost prudența financiară. Rezervele de cash au salvat compania în momente în care facturile nu mai erau încasate, iar piața se blocase. O altă decizie strategică a fost evitarea dependenței de contracte cu statul, pentru a nu intra în zona compromisurilor.
Rezultatul concret: peste 500 de milioane de euro capital atras în România și investit direct în fabrici, parcuri industriale și centre logistice. Nu este vorba doar despre dezvoltări imobiliare, ci despre infrastructură industrială care a generat mii de locuri de muncă. Exemplele sunt clare: parcuri industriale unde, imediat după finalizarea autostrăzii, s-au mutat companii mari și au angajat rapid sute sau mii de oameni. În unele cazuri, la câteva zile după deschiderea fabricilor, erau cozi la poartă pentru angajare.
Discuția devine foarte concretă când vine vorba despre atragerea investițiilor. Competiția reală nu este între dezvoltatori locali, ci între guverne. Decizia unei companii de a deschide o fabrică în România, Ungaria sau Turcia se ia în urma negocierilor cu statul. Cine oferă predictibilitate, infrastructură, forță de muncă pregătită și sprijin coerent câștigă. În Turcia, de exemplu, există o coordonare clară între stat, educație și industrie. România poate face acest lucru, dar încă se mișcă prea lent și prea fragmentat.
Un punct esențial este energia. Fără energie competitivă, industria nu poate fi competitivă. România are potențial enorm, mai ales prin producția de gaze, dar fără o politică coerentă care să fixeze un preț stabil și predictibil, avantajul nu este valorificat. Investitorii se uită la aceste lucruri foarte pragmatic.
Se vorbește deschis și despre percepția investitorilor străini. Războiul de la graniță creează reticență. În discuții cu fonduri și bănci de investiții mari, România trebuie „vândută” ca mediu investițional. Argumentele trebuie să fie solide: poziție strategică, infrastructură în dezvoltare, forță de muncă calificată, apartenență la UE și NATO. Nu este suficient să existe oportunități; ele trebuie explicate, susținute și demonstrate.
O altă temă importantă este diplomația economică. Problema nu este lipsa oamenilor competenți, ci lipsa de organizare și continuitate. Nu există obiective clare și măsurabile pentru promovarea economică a României. Fiecare schimbare politică aduce o resetare, iar mediul de afaceri rămâne fără partener stabil. Soluția propusă este un parteneriat real public-privat, în care statul să fie facilitator, nu jucător economic.
În plan intern, o vulnerabilitate majoră este lipsa de unitate între antreprenori. În alte țări, oamenii de afaceri se asociază, cooperează, își împărtășesc informații și construiesc rețele puternice. În România există încă neîncredere și individualism. Puterea asocierii ar putea accelera mult dezvoltarea.
Un alt punct foarte concret: educația antreprenorială. Modelele de succes trebuie prezentate, dar mai important este să fie cultivat spiritul antreprenorial încă din școală. Educația financiară și economică ar trebui să fie normalitate, nu excepție. Mulți antreprenori investesc deja timp în mentorat și voluntariat, dar fără stabilitate politică și programe coerente la nivel național, impactul rămâne limitat.
Se discută și despre valorile care susțin un business pe termen lung: integritate, muncă susținută, reinvestirea profitului, evaluare personală constantă. Nu este vorba doar despre câștig financiar, ci despre capacitatea de a construi și de a lăsa ceva în urmă. În fiecare an apare întrebarea esențială: mai sunt relevant? Mai pot aduce valoare? Această autoevaluare este parte din cultura de leadership.
Concluzia discuției este clară și pragmatică: România are potențial industrial, resurse, oameni capabili și poziție strategică. Ce îi lipsește este coerența – în politici publice, în diplomație economică, în cooperarea dintre antreprenori și în educație. Dacă aceste lucruri se aliniază, România poate deveni un pol industrial important în regiune.
Direcția este una clară: industrializare, energie competitivă, infrastructură, educație antreprenorială și parteneriat real între stat și mediul privat. Restul ține de voință și consecvență.
| Știri BVB