Selecţia proiectelor în cadrul programului Start-Up Nation se va realiza pe bază de clasament (punctaj) şi criterii de departajare transparente în condiţii de punctaj egal, renunţându-se la contractarea proiectelor pe baza principiului ‘primul venit – primul servit’, informează, marţi, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA).
Instituţia a publicat versiunea actualizată a proiectului Ordonanţei de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, act normativ care se află în dezbatere publică începând cu data de 1 octombrie 2018.
Astfel, ţinând cont de sugestiile primite, prin punctajul acordat în urma modificării Ordonanţei de Urgenţă, se oferă o şansă egală de obţinere a finanţării pentru afacerile pornite în domeniile producţie, servicii şi industrii creative, precizează sursa citată.
De asemenea, potrivit Uniunii Naţionale a Patronatului Român (UNPR), în urma consultărilor s-a decis că se va renunţa şi la închiderea apelului la atingerea pragului de 150%. Pe de altă parte, va fi menţinut criteriul cu densitatea IMM-urilor, unde trei judeţe sunt depunctate – Bucureşti, Ilfov şi Cluj.
“Am avut un proces de consultare publică intens, corect şi onest, cu societăţile de consultanţă şi în cadrul Comitetului Consultativ pentru Dezvoltarea IMM-urilor. Dezbaterile au fost de un real folos procesului de modelare a Start-Up Nation 2018 şi am preluat în mod transparent şi cuprinzător sugestiile tuturor părţilor interesate, cu precădere ale antreprenorilor, adevăraţii beneficiari ai acestui program. Este corect să oferim o şansă şi întreprinzătorilor din zonele mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic, iar Start-Up Nation înseamnă retrezirea spiritului antreprenorial şi susţinerea financiară a debutului în afaceri”, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ştefan-Radu Oprea.
Spre deosebire de ediţia de anul trecut, în acest an antreprenorii pot solicita şi primi un avans de cel mult 30% din valoarea proiectului. De asemenea, apare un nou criteriu, respectiv densitatea IMM-urilor din judeţul respectiv. Vor primi 10 puncte suplimentare firmele nou-înfiinţate din judeţele cu mai puţin de 4 firme la 100 de locuitori.
Pentru un loc de muncă nou creat în plus faţă de cel obligatoriu, se acordă 10 puncte suplimentare, faţă de 20 în forma veche, iar pentru cel puţin un loc de muncă ocupat de persoană defavorizată/absolvent după anul 2012/şomer se acordă 5 puncte suplimentare, faţă de 25 de puncte până acum.
Dacă echipamente tehnologice şi software-urile necesare desfăşurării activităţii au o pondere mai mare sau egală cu
50% din valoarea planului de afaceri, antreprenorul primeşte cinci puncte. Anterior, el primea 10 puncte. Totuşi, el primeşte 10 puncte dacă echipamentele înseamnă 60% din cifra de afaceri.
Prin Programul “Start-up Nation – România” se poate acorda ajutor de minimis în sumă maximă de 200.000 lei/beneficiar, potrivit Agerpres, reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, unui număr maxim anual de 10.000 de beneficiari.