Ştefan Jicol, membru vechi PNL şi unul din sponsorii PNL, a fost numit de Ludovic Orban consilier pe politici publice şi inteligenţă artificială, pentru eficientizarea politicilor guvernamentale.
Ștefan Jicol este unul dintre revolutionarii ale cărui fotografii cu poza lui Nicolae Ceaușescu vandalizată încă înainte de căderea dictatorului au făcut înconjurul lumii în decembrie 1989. Apoi, în 15 ianuarie 1990, s-a înscris în PNL la Organizația Tineretului Național Liberal (OTUNL), fiind unul dintre cei mai vechi liberali din organigrama actualului guvern.
În perioada înființării PNL, a fost un apropiat al fostului deținut politic Nicolae Cerveni, fost vicepreședinte PNL, al președintelui PNL Radu Câmpeanu și al vicepreședintele Vintilă V. Brătianu.
A sponsorizat PNL, în cei 30 de ani de liberalism fervent, cu peste 200.000 de dolari, atât Institutul de Studii Liberale condus de regretatul Thomas Kleininger, cât și numeroase școli politice sau campanii electorale ale partidului. Numai în ultimii 10 ani, a donat PNL 120.000 euro, conform Monitorului Oficial și consemnărilor mass-media.
Este inginer, fiind absolvent al Universității Politehnice București promoția 1993. Este pasionat de critică socială și politici publice fiind și politolog, ca absolvent – sef de promoție al Universității din București, Facultatea de Științe Politice 2004.
Are o diplomă în relații publice și comunicare, oferită de Friedrich Naumann Foundation din Germania, fundație liberală de prestigiu.
Conform propriilor declaraţii, Ştefan Jicol nu a avut niciodată nici un fel de afaceri sau contracte cu statul și nici nu a ocupat vreo funcție publică remunerată, nu a candidat și nu a fost pe vreo listă electorală, nedorind privilegii sau asocierea numelui său cu vreo suspiciune de corupție.
A fost membru în Consiliul de Conducere al Municipiului București, șef al campaniei electorale a lui Ludovic Orban pentru presedinția PNL, creator, sponsor și organizator timp de foarte mulți ani al Școlii Politice Liberale “I. Ghe. Duca” de la Horezu pentru tinerii liberali. A condus comisii de specialitate și de formare a tinerilor din PNL și a adus periodic în atenția conducerii liberale proiecte de reformare și de modernizare pentru PNL, politici publice liberale, coduri etice și principii liberale, acestea fiind inspirate din modelul de funcționare al partidelor occidentale.
Ştefan Jicol are o avere de peste 3 milioane de euro investită în mai multe proprietăți imobiliare, lucrări de artă sau artefacte vechi, avere dobândită din profitul mai multor firme de IT pe care le-a înființat și condus imediat după Revoluție.