Update articol:

Studiu UHY: Numărul întreprinderilor nou înființate a scăzut cu 18% în România în contextul crizei create de coronavirus

Studiu UHY Înființarea de întreprinderi noi a scăzut cu 18% în România în timpul pandemiei – care ocupă locul 15 în studiul UHY
  • La nivel mondial, numărul afacerilor nou înființate a crescut cu 6% în pofida impactului economic al pandemiei
  • Crearea de start-ups în România sprijinită de Guvern prin fonduri

Numărul întreprinderilor nou create în România a scăzut cu 18% în timpul pandemiei Covid-19, comparativ cu o creștere medie de 6% la nivel global în ceea ce privește înființarea de afaceri noi, arată un studiu recent realizat de UHY, rețeaua internațională de firme de contabilitate și consultanță.

În mod similar, și alte țări europene au înregistrat o rată mai scăzută în ceea ce privește înființarea de întreprinderi noi în 2020, un declin de 1,6% în medie, comparativ cu o creștere de 7,2% la nivelul țărilor non-europene care au participat la studiu.

Cu toate acestea, UHY a menționat că declinul numărului de companii nou înființate în România nu a fost cel mai mare conform studiului realizat, observând și alte câteva economii mai dezvoltate care au înregistrat un astfel de declin. Un număr total de 109,939 de întreprinderi noi au fost create în România în ultimul an, în scădere de la 134,220 înființate în anul anterior. În tabelul UHY privind topul țărilor de la nivel mondial în ceea ce privește înființarea de întreprinderi noi, România s-a clasat pe poziția a 15-a din 22 de țări studiate.

În timpul pandemiei Covid-19, guvernul român a pus la dispoziție o serie de măsuri pentru a ajuta micile întreprinderi. Acestea includ o schemă de ajutor de 3,3 miliarde Euro pentru a susține IMM-urile care au fost afectate de pandemie, fonduri menite să acopere capitalul circulant și necesarul pentru investiții. Mai mult, există și o schemă de 500 milioane de Euro pentru a susține companiile care operează în special în turism, servicii de cazare, servicii alimentatie publica și sectorul de călătorii, care au fost grav lovite de pandemie.

O altă inițiativă menită să încurajeze crearea de întreprinderi noi este programul Start Up Nation 2021, un program care s-a desfășurat și în 2017 și în 2018. Această schemă se aplică acelor companii nou înființate care sunt eligibile pentru fonduri de până la 40.000 Euro. Prin acest program, angajatorii pot utiliza fondurile pentru a plăti chiria spațiilor, salariile viitorilor angajați și achiziția de echipamente precum echipamentele IT.

UHY a declarat că deși se vede o lumină la capătul tunelului pe măsură ce restricțiile de izolare încep se fie eliminate, este nevoie ca guvernul să asigure un sprijin continuu întreprinderilor noi, care vor fi esențiale pentru stimularea creșterii economice.

Camelia Dobre, Managing Partner în cadrul UHY Audit CD S.r.l., firma membră a UHY din România, a declarat: “Deși numărul întreprinderilor nou înființate a scăzut în România în timpul pandemiei, declinul nu a fost atât de grav pe cât ne așteptam în luna martie 2020. În lipsa unui sprijin din partea guvernului, situația ar fi putut fi mult mai gravă.”

“Este posibil să existe o tendință de a menține întreprinderile existente pe linia de plutire pentru ca economia să funcționeze în continuare, însă, nici noile întreprinderi nu trebuie lăsate în urmă. Înființarea de întreprinderi noi va fi esențială pentru a stimula revenirea economică a României în urma pandemiei, încurajând în același timp și crearea de mii de locuri de muncă noi.”

“Guvernul a susținut companiile atât înainte, cât și în timpul pandemiei, însă sprijinul nu se poate opri aici. Este esențial ca necesitățile de finanțare ale întreprinderilor noi să fie în continuare susținute și trebuie să se ofere mai multe stimulente pentru a încuraja crearea de întreprinderi noi, precum scutiri fiscale generoase.”

China creează în continuare mai multe afaceri noi decât orice altă țară

China a înregistrat o creștere cu 1,25 milioane a numărului de companii nou înființate în 2020, poziționându-se pe primul loc în top 22 de țări participante la studiul UHY privind înființarea de întreprinderi noi la nivel mondial. Peste 25 de milioane de firme noi au fost create în China în 2020, în creștere cu 5% de la peste 23,7 milioane create în 2019.

Statele Unite a înregistrat o creștere chiar mai mare în ceea ce privește înființarea de întreprinderi noi, în termeni procentuali. În SUA au fost create 4,4 milioane de firme noi în 2020, o majorare abruptă de 27% la cele 3,5 milioane de întreprinderi create în 2019.

Nouă țări din cele 22 care au făcut obiectul studiului au raportat creșteri semnificative în ceea ce privește numărul de întreprinderi înființate în 2020 comparativ cu 2019, inclusiv economii mari precum Marea Britanie, Franța, Brazilia și India. Cea mai mare creștere procentuală s-a înregistrat în Filipine, unde numărul de întreprinderi nou înființate a crescut cu 152% în doar un an.

Conform UHY, însă, există riscul apariției unui sistem cu două viteze în care anumite economii europene înregistrează un număr mult mai scăzut de întreprinderi nou înființate. Cele 13 țări din studiul UHY unde s-a înregistrat un declin al numărului de întreprinderi nou înființate în 2020 este dominat de economiile europene, inclusiv Spania, Italia, Germania și Polonia.

***

UHY Audit CD SRL este o firmă de audit, consultanță fiscală și contabilitate, membră a Camerei Auditorilor Financiari din România, Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, precum și a Camerei Consultanților Fiscali. Începând cu anul 2007 este membră a organizației UHY, o rețea internațională de firme independente de contabilitate și consultanță cu birouri în principalele centre de afaceri din întreaga lume.

BVBStiri BVB

Erste Group Bank AG (EBS) (30/07/2021)

Rezultate teste stress 2021

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (30/07/2021)

Raport Auditor conform art. 92 ind. 3 Legea 24/2017- Sem. I 2021

VRANCART SA (VNC) (30/07/2021)

Raport auditor - art. 92 ind. 3 Legea 24/2017 - Tranzactii raportate in S1 2021