Update articol:

Studiu: Valoarea pieței de panouri termoizolante, estimată la 130 milioane de euro, în 2019

* TeraSteel – numărul 1 pe piața panourilor termoizolante în 2019

TeraSteel, parte a Grupului TeraPlast, este liderul pieței de panouri termoizolante, potrivit studiului realizat de Neomar Consulting, la nivelul anului 2019, în România, arată un comunicat.

Studiul realizat în perioada ianuarie-decembrie 2019 estimează valoarea pieței de panouri termoizolante la 130 milioane de euro, în creștere cu 9% față de 2018, ca urmare a avansului luat de sectorul construcțiilor industriale. Cantitativ, piața de panouri termoizolante din România a depășit 8 milioane de metri pătrați în 2019, cu un avans de peste 13% față de 2018.

TeraSteel ocupă prima poziție în piața de panouri termoizolante din țară, cu o cotă de piață de 20,9%. Primii 3 jucători din piață însumează o cotă de piață de 50% valoric și de circa 55% cantitativ.

Avem o echipă puternică și o rețea solidă de parteneri cu care am realizat proiecte de succes. Ne-am dezvoltat constant și oferim un portofoliu complet de soluții, cea mai nouă fiind Lead by TeraSteel, un nou concept de hală metalică pentru clădirile viitorului. Suntem numărul 1 în România, iar asta ne arată că suntem pe drumul cel bun. Vom continua să ne facem treaba ghidându-ne după cei 4D care ne definesc: determinare, delocalizare, digitalizare și dezvoltare”, a declarat Cosmin Pătroiu, director general TeraSteel.

Anul trecut, TeraSteel România și Serbia au înregistrat cea mai bună marjă de profitabilitate, dintre companiile Grupului. Cifra de afaceri a TeraSteel România și Serbia a crescut cu 18% în 2019, la 308,8 milioane de lei, în timp ce EBITDA a înregistrat o creștere de 42% față de 2018, până la 37,6 milioane de lei.

În primul trimestru din 2020, TeraSteel România și Serbia și-au menținut performanțele, cifra de afaceri înregistrând un avans de 24% față de T1 din 2019.

Produsele TeraSteel România și Serbia sunt prezente în 25 de țări europene, în 2019 exportul reprezentând 58% din cifra de afaceri. 

Grupul TeraPlast este compus din companiile: TeraPlast, TeraSteel România și Serbia, Wetterbest, TeraGlass, TeraPlast Ungaria.

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (27/05/2020)

Litigiu dosar nr. 3608/63/2019

TERAPLAST SA (TRP) (27/05/2020)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica la 22.05.2020

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (27/05/2020)

Act aditional cf. art. 234 Reg 5/2018 - CTE Iernut

PRODPLAST S.A. (PPL) (27/05/2020)

Notificare prag detineri >5%

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (27/05/2020)

Clarificari privind A.G.O.A. din 28.04.2020 - versiunea in limba engleza