Update articol:

Studiul EY Future Consumer Index: Pandemia provocată de COVID-19 va perturba planurile de cumpărături ale consumatorilor cu ocazia sărbătorilor

  • Mai bine de jumătate dintre consumatori (54%) estimează că vor face achiziții în perioada reducerilor
  • 42% intenționează să cheltuiască mai puțin decât în urmă cu un an, iar 91% dintre cei care vor cumpăra vor căuta oferte online
  • Consumatorii din China și Regatul Unit sunt mai înclinați să cumpere online față de cei din Germania și Franța

Pandemia provocată de COVID-19 a accelerat tranziția către cumpărăturile online și adoptarea acestei tendințe pe termen lung în anumite categorii de produse și pe anumite piețe, potrivit celei de-a cincea ediții a studiului EY Future Consumer Index. Peste o treime (37%) dintre cei 14.467 de consumatori intervievați au declarat că pandemia va continua să le afecteze viețile timp de cel puțin încă un an. Acest procent crește la 43% în Europa și la 66% în Japonia, în timp ce consumatorii din India (19%) și China (18%) sunt semnificativ mai optimiști. La nivel global, respondenții consumatori consideră că modul în care fac cumpărături se va schimba pe termen lung, iar 39% au declarat că vor cumpăra în mai mare măsură online articolele pe care obișnuiau să le achiziționeze din magazinele fizice.

“Cu încasări prognozate pentru sezonul vacanțelor mai mici decât de obicei, companiile din retail trebuie să urmărească cu atenție linia profitabilității, în timp ce continuă să investească în operațiuni touchless, conținut personalizat și campanii de marketing automatizate. Următorul pas natural este de a-și dezvolta programele de loialitate de la mecanismele generale “câștigă și cheltuiește”, la recompense semnificative pentru fiecare client”, spune Cristian Cârstoiu, Partener, Consultanță, EY România.

Rata de adoptare a cumpărăturilor online variază de la o piață la alta și de la o categorie la alta

În China și, într-o mai mică măsură, în Regatul Unit, consumatorii sunt mult mai înclinați să utilizeze online-ul drept principalul canal de cumpărături decât cei din alte țări. Consumatorii din Germania și Franța sunt mai puțin deschiși la această idee, se arată în studiu.

În general, respondenții au indicat electrocasnicele și produsele din zona de tehnologie (53%) drept categoria de produse pe care le vor achiziționa în principal online, dar vor continua să prefere cumpărarea băuturilor și a produselor alimentare proaspete din magazinele fizice.

Rata de penetrare a achizițiilor online de produse de băcănie continuă să fie redusă pe majoritatea piețelor. Dar, în timpul pandemiei, 55% dintre consumatori și-au achiziționat cel puțin o dată produsele de băcănie online. Dintre aceștia, 42% au declarat că în prezent comandă online produse de băcănie mai des din cauza pandemiei provocate de COVID-19. În viitor, 19% dintre respondenți au spus că vor cumpăra în principal online alimente proaspete și 16% băuturi nealcoolice, o creștere de 3,4% și, respectiv, 1,6% față de 2019. Această tendință arată că achizițiile online, chiar și în categoriile cu rată de penetrare redusă, nu numai că înregistrează o creștere, dar reprezintă o tendință care se va menține cel mai probabil după pandemie.

De asemenea, potrivit studiului, categoriile în care consumatorii prezintă cea mai mare înclinare spre cumpărăturile online sunt, în același timp, categoriile în care este cel mai probabil ca aceștia să aprecieze serviciile și sfaturile oferite la achiziție: tehnologie, produse de frumusețe și cosmetică și îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii.

 Impactul pandemiei provocate de COVID-19 asupra marilor evenimente de vânzări din perioada sărbătorilor

Ca urmare a pandemiei provocate de COVID-19, 40% dintre respondenți au înregistrat o scădere a veniturilor, iar majoritatea acestora (60%) analizează mai atent modul în care își cheltuiesc banii. De asemenea, 41% dintre consumatori și-au redus cheltuielile pe produse neesențiale, iar 46% au amânat achiziția sau înlocuirea articolelor mai scumpe. Aceste tendințe indică un potențial sezon de cumpărături de final de an cu vânzări mai mici.

Deși peste jumătate dintre consumatori (54%) intenționează să achiziționeze diverse produse în perioada reducerilor, datele studiului EY Future Consumer Index sugerează că 42% dintre consumatori la nivel global plănuiesc să cheltuiască mai puțin în sezonul de cumpărături comparativ cu anul trecut.

Dintre cei care vor participa, 91% vor cheltui online cel puțin jumătate din sumele destinate cumpărăturilor, ceea ce arată importanța vânzărilor online cu amănuntul în acest sezon.

În acest context, marcat de o trecere atât de rapidă la cumpărăturile online, liderii de companii trebuie să reevalueze așteptările consumatorului digital și să dezvolte o strategie online distinctă astfel încât să reușească să răspundă noilor nevoi, dar și să valorifice oportunitățile generate de perioada de pandemie.

Cea mai recentă ediție a studiului EY Future Consumer Index este disponibilă la ey.com/futureconsumerindex5.

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (27/11/2020)

Comunicat referitor la comentarii media

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (27/11/2020)

Autorizatie ASF - Modificare act constitutiv

ELECTROARGES SA (ELGS) (27/11/2020)

Prelungire mandat reprezentant permanent Benjamins United SRL