Update articol:

SUA: Donald Trump îi cere lui Joe Biden să demisioneze după victoria talibanilor în Afganistan

Trump

Fostul preşedinte american, Donald Trump, a estimat duminică că succesorul său la Casa Albă, Joe Biden, ar trebui să demisioneze ca urmare a victoriei talibanilor în Afganistan, dar şi pentru gestionarea defectuoasă a altor dosare, precum cel al pandemiei, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Este timpul ca discreditatul Joe Biden să demisioneze pentru că a permis ceea ce s-a întâmplat în Afganistan, dar şi din cauza creşterii ameţitoare a COVID-ului, a dezastrului de la graniţă, a suprimării independenţei noastre energetice şi a paraliziei economiei noastre”, a scris fostul preşedinte republican într-un comunicat.

“Aceasta ar trebui să fie uşor având în vedere că încă de la început nu a fost ales în mod legitim”, mai susţine Donald Trump, care continuă să afirme în mod eronat că a câştigat alegerile prezidenţiale din 2020.

Deşi fostul lider de la Casa Albă a supervizat negocierile cu talibanii în vederea retragerii soldaţilor americani din Afganistan, în prezent intenţionează să dea vina pe succesorul său pentru dezastrul militarilor afgani.

“Ceea ce a făcut Joe Biden în Afganistan este mitic. Va rămâne una din cele mai mari înfrângeri din istoria americană”, l-a ironizat duminică, într-un comunicat precedent, Donald Trump pe actualul preşedinte al SUA.

BVB | Știri BVB
BIOFARM S.A. (BIO) (06/11/2026)

Modificare calendar financiar 2026

ROMCARBON SA (ROCE) (06/11/2026)

Implementare proiect investitii finantat din fonduri nerambursabile

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (06/11/2026)

Structura actionariat la data de 31.10.2026

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (06/11/2026)

Resincronizarea Unitatii 1 CNE Cernavoda la Sistemul Energetic National