Update articol:

SUA: Fostul şef al diplomaţiei americane Henry Kissinger susţine aderarea Ucrainei la NATO

SUA: Fostul şef al diplomaţiei americane Henry Kissinger susţine aderarea Ucrainei la NATO
 - poza 1

Fostul şef al diplomaţiei americane Henry Kissinger a pledat marţi pentru un sprijin continuu pentru Ucraina până se ajunge la o încetare a focului şi a declarat că sprijină aderarea acestei ţări la NATO, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Înainte de acest război, m-am opus ca Ucraina să devină membră a NATO, deoarece mă temeam ca aceasta să nu provoace exact procesul pe care îl vedem acum”, a declarat el prin videoconferinţă la Forumul economic mondial de la Davos, în Elveţia.

“Dar acum, că acest proces a atins acest nivel, o Ucraină neutră în aceste condiţii nu ar mai avea sens”, a subliniat Henry Kissinger, adăugând că “aderarea Ucrainei la NATO ar fi un rezultat potrivit” odată ce conflictul va fi soluţionat.

Henry Kissinger, în vârsta de 99 de ani, a cerut totuşi să se facă totul pentru a preveni ca războiul “să se transforme într-un război împotriva Rusiei” şi să se încerce menţinerea unui dialog cu Moscova pentru a-i oferi “oportunitatea de a se alătura sistemului internaţional” odată ce pacea este încheiată.

“Statele Unite au sprijinit rezistenţa ucraineană şi ar trebui să continue acest sprijin şi dacă este necesar să-l intensifice pe plan militar până când se ajunge la o linie de încetare a focului sau acceptată în cadrul unor discuţii preliminare”, a afirmat, de asemenea, Kissinger, care a deţinut funcţia de secretar de stat american în mandatul preşedintelui american Richard Nixon.

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (06/11/2025)

Aprobarea Consiliilor Concurentei din Romania, Bulgaria si Republica Moldova

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (06/11/2025)

Completare Convocare AGOA din 20 noiembrie 2025

ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (06/11/2025)

Hotarari AGA E 06.11.2025

PREFAB SA (PREH) (06/11/2025)

Renuntare mandate membrii Consiliul de Administratie