Update articol:

SUA: Industria auto cere ajutorul Guvernului în contextul deficitului global de semiconductori

SUA sursa Pixabay

Mari producători auto din SUA au cerut luni ajutor Guvernului, avertizând că din cauza deficitului global de semiconductori ar putea fi produse cu 1,28 milioane mai puţine vehicule anul acesta, iar producţia ar putea fi întreruptă pentru încă şase luni, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Departamentul american al Comerţului ar trebui să aloce o parte din finanţarea propusei legi privind extinderea producţiei de semiconductori în Statele Unite pentru necesităţile din industria auto, a apreciat Alianţa pentru Inovare Auto, într-un răspuns scris la reexaminarea propunerii guvernamentale.

În februarie, preşedintele Joe Biden a cerut unor agenţii guvernamentale să rezolve deficitul de semiconductori şi să caută finanţare de 37 de miliarde de dolari pentru a produce în SUA semiconductori.

Unele fonduri “ar trebui folosite pentru a construi noi capacităţi de producţie care să sprijine industria auto şi să atenueze riscurile la adresa lanţului auto de aprovizionare, evidenţiate de actualul deficit global de semiconductori”, a afirmat şeful grupului auto, John Bozzella.

Alianţa îi reprezintă pe aproape toţi marii producători auto cu fabrici în Statele Unite, inclusiv General Motors, Ford Motor, Volkswagen AG, Toyota Motor şi Hyundai Motor.

Acest deficit în aprovizionarea cu cipuri, care afectează producătorii auto din întreaga lume, este rezultatul unei combinaţii de factori. Constructorii de automobile au închis uzinele timp de două luni în timpul pandemiei de COVID-19 de anul trecut şi au anulat comenzile de cipuri. În paralel, însă, cererea de cipuri a urcat în industria echipamentelor electronice, în condiţiile în care oamenii au fost obligaţi să stea în acasă, ceea ce a condus la creşterea vânzărilor de laptopuri şi console de jocuri video. Acum producătorii de automobile trebuie să concureze pentru cipuri cu producătorii de electronice.

BVBStiri BVB

ROMCARBON SA (ROCE) (13/04/2021)

Desfasurare conferinta telefonica investitori si analisti 13 Aprilie 2021

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (13/04/2021)

Ziua Investitorului Bittnet - 15 Aprilie 2021

SIF MUNTENIA S.A. (SIF4) (13/04/2021)

VAN la data de 31 martie 2021

ALTUR S.A. (ALT) (13/04/2021)

Completarea ordinii de zi a AGOA si AGEA din data de 27/28.04.2021

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (13/04/2021)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 06.04.2021 - 12.04.2021