O judecătoare federală americană a decis vineri că înghețarea acordării vizelor de rezidență permanentă în Statele Unite, măsură impusă în ianuarie pentru 75 de țări, este ilegală, transmite AFP, potrivit Agerpres.
În decizia sa, care dă o nouă lovitură agendei antiimigraţie a preşedintelui Donald Trump, judecătoarea Jeannette Vargas, de la tribunalul din New York, a stabilit că măsura ‘contravine legii’ şi ‘a fost luată cu depăşirea puterilor legale conferite secretarului de stat’ Marco Rubio.
Măsura se aplica din 21 ianuarie vizelor de imigrare, diferite de vizele de ne-imigrare care permit intrarea temporară în Statele Unite, şi privea, printre altele, cererile depuse de cetăţeni din Somalia, Rusia, Afganistan, Brazilia, Iran, Irak, Egipt, Nigeria, Thailanda şi Yemen.
În decizia judecătoarei se arată că Departamentul de Stat a considerat că imigranţii din aceste ţări prezintă ‘un risc ridicat de a recurge la asistenţă socială sau de a deveni o povară pentru finanţele publice’.
În decizie se mai precizează că funcţionarii consulari au fost instruiţi să refuze vizele de imigrare chiar şi atunci când au stabilit că este puţin probabil ca solicitantul să devină o povară pentru finanţele publice şi îndeplinea cerinţele pentru obţinerea vizei.
Hotărârea emisă vineri anulează orice refuz de viză bazat exclusiv pe această politică.