Update articol:

SUA: Pentagonul anunţă intenţia dezvoltării de noi rachete după încetarea tratatului nuclear INF

pentagon

Statele Unite vor accelera dezvoltarea de noi rachete sol-aer după ieşirea din Tratatul cu Rusia privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), intrată în vigoare la 2 august, a anunţat vineri şeful Pentagonului Mark Esper, transmite AFP.

“Acum că ne-am retras, ministerul apărării va continua să dezvolte pe deplin aceste rachete convenţionale sol-aer ca răspuns preventiv la acţiunile Rusiei” a explicat oficialul american, potrivit Agerpres.

Mark Esper a precizat că americanii au început să realizeze cercetări începând din 2017 în legătură cu aceste sisteme de rachete, menţinându-se însă în limitele trasate de tratatul INF, ce datează din perioada războiului rece.

Aceste cercetări reprezintă un răspuns la nerespectarea de către Rusia a tratatului INF , după cum acuză Washingtonul. Conform precizărilor ministrului american al apărării, cercetările s-au concentrat asupra sistemelor de rachete “mobile, convenţionale, sol-aer, de croazieră şi balistice”.

Mark Esper a pus pe seama Rusiei responsabilitatea încetării INF. El a acuzat Moscova de “violări constante şi repetate ale tratatului timp de mai mulţi ani şi în timpul mai multor administraţii prezidenţiale” americane.

“Faptele sunt clare. Federaţia Rusă produce şi desfăşoară o capacitate ofensivă interzisă prin tratatul INF”, a adăugat Esper.

“Aşa cum afirmă secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, poziţia Alianţei este unitară şi clară: Rusia a încălcat tratatul INF, nu SUA”, a ţinut să sublinieze şeful Pentagonului.

Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare interzicea utilizarea rachetelor cu capacitatea nucleară având o raza de acţiune intermediară cuprinsă între 500 şi 5.500 km.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (14/08/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 10 (11).09.2026

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (14/08/2026)

Raport revizuire auditori externi - sit.fin.consolidate interimare S12026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/08/2026)

Raport semestrial pentru perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2026

STK EMERGENT (STK) (14/08/2026)

VAN la data 31.07.2026

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (14/08/2026)

Semnarea unui contract de catre AROBS Systems S.R.L.