Update articol:

SUA: Preşedintele Biden afirmă că nu cunoaşte conţinutul documentelor confidenţiale găsite în fostul său birou;CNN: Documentele – materiale ale serviciilor secrete americane legate de Ucraina, Iran şi Marea Britanie

Biden Joe Biden/ Sursa foto: Facebook

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a declarat că nu cunoaşte conţinutul documentelor confidenţiale datând din perioada în care a fost vicepreşedinte (2009-2017), găsite într-unul din birourile pe care le folosea uneori, informează AFP.

“Am fost informat despre această descoperire şi am fost surprins să aflu că documente care au legătură cu guvernul au fost aduse în acest birou. Dar nu ştiu ce este în documente”, le-a spus preşedintele SUA reporterilor în marja unui summit cu omologul mexican şi premierul canadian organizat în Ciudad de Mexico.

Potrivit CNN, printre documentele descoperite se numără 10 materiale clasificate, inclusiv note şi rapoarte de informare ale serviciilor secrete americane, care acopereau subiecte precum Ucraina, Iran şi Marea Britanie, a declarat pentru CNN o sursă care cunoaşte acest subiect.

Conform lui Biden, avocaţii săi vor “coopera pe deplin” la studierea acestor documente.

Documentele au fost găsite atunci “când avocaţii mei au făcut ordine în biroul de la Universitatea din Pennsylvania”, a precizat Joe Biden.

Imediat ce avocaţii au constatat că anumite documente aveau un caracter confidenţial “au făcut ce trebuia, au sunat la Arhive” să le predea, potrivit preşedintelui.

Acest “număr redus de documente clasificate” au fost găsite într-un “dulap încuiat” din Penn Biden Center, un think tank din cadrul Universităţii Pennsylvania, a declarat luni consilierul juridic al preşedintelui, Richard Sauber.

“Documentele nu au făcut obiectul niciunei cereri sau solicitări anterioare” şi, după predarea lor la Arhive, avocaţii preşedintelui Joe Biden au continuat să coopereze pentru “a se asigura că Arhivele deţine toate documentele de arhivat ale administraţiei Obama-Biden”, a adăugat el, potrivit Agerpres.

FBI-ul a realizat în august o percheziţie spectaculoasă la reşedinţa din Florida a fostului preşedinte Donald Trump pentru a recupera mii de documente, inclusiv o sută de documente clasificate, cu care fostul şef de stat a plecat de la Casa Albă şi pe care refuza să le preda Arhivelor Naţionale.

“Când va percheziţiona FBI-ul numeroasele reşedinţe ale lui Joe Biden, sau chiar Casa Albă?”, a reacţionat Donald Trump într-un comunicat de presă.

CNN: Documente clasificate din perioada în care Joe Biden a fost vicepreşedintele SUA au fost descoperite într-un birou privat

 

BVB | Știri BVB

GREEN TECH INTERNATIONAL S.A. (GREEN) (07/02/2025)

Notificare initiere Acord de Facilitate

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (07/02/2025)

Finalizarea achizitiei companiei Crucea Power Park SRL

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (07/02/2025)

Semnarea unui contract semnificativ de catre Dendrio Solutions

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (07/02/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)