Serviciul Român de Informații și Transportation Security Administration (TSA) din SUA au încheiat, azi, un Memorandum care permite celor două instituții să coopereze și să facă schimb de informații relevante pentru securitatea aviației civile din ambele state. TSA se află în subordinea Departamentului de Securitate Națională al SUA și are drept obiectiv protejarea sistemului de transport național, potrivit unui comunicat transmis de Ambasada SUA.
Documentul a fost semnat, din partea TSA, de către ambasadorul SUA la București, Excelența Sa domnul Darryl Nirenberg, iar, din partea SRI, de către directorul interimar, domnul general Răzvan Ionescu.
“Relația SRI cu agențiile SUA este deosebit de valoroasă pentru noi, din perspectiva schimbului de informații și a derulării de activități comune, în plan operațional, analitic și de pregătire, și este una care ne inspiră și ne obligă să menținem un nivel înalt de calitate și profesionalism”, a declarat domnul general Răzvan Ionescu, în cadrul ceremoniei de semnare a Memorandumului.
“Statele Unite și România continuă să promoveze împreună securitatea aviatică. Acest Memorandum consolidează cooperarea dintre țările noastre, aprofundează schimbul de experiență și de bune practici și intensifică angajamentul nostru comun față de siguranța călătorilor noștri”, a declarat domnul ambasador Darryl Nirenberg.