Update articol:

SUA: Washingtonul a făcut propuneri “foarte serioase” Iranului pentru relansarea acordului nuclear internaţional

SUA sursa Pixabay

Statele Unite au făcut propuneri “foarte serioase” Iranului pentru a relansa acordul nuclear iranian în timpul negocierilor de la Viena şi se aşteaptă ca Teheranul să dea dovadă de aceeaşi “seriozitate”, a declarat vineri un oficial american, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Negociatorii americani “au prezentat o idee foarte serioasă şi au demonstrat o intenţie reală de a relua respectarea (acordului nuclear iranian din 2015) dacă Iranul se va conforma din nou”, a declarat oficialul reporterilor.

Negocierile de la Viena au fost întrerupte pe perioada weekendului.

Oficialul a declarat însă că Statele Unite se aşteaptă la “reciprocitate” din partea Iranului în privinţa eforturilor sale.

“Am văzut anumite semne (de reciprocitate) dar, cu siguranţă, nu suficiente. Întrebarea este dacă Iranul este dispus să (…) aleagă aceeaşi abordare pragmatică ca cea a Statelor Unite pentru a-şi respecta din nou obligaţiile care îi revin în temeiul acordului”, a spus el.

Preşedintele Joe Biden susţine revenirea la acordul din 2015, din care predecesorul său Donald Trump a retras SUA şi a cărui decizie de a reimpune sancţiuni Teheranului a împins Iranul să se elibereze treptat de angajamentele asumate prin tratat în privinţa limitelor stabilite programului său nuclear.

La rândul său, Iranul cere Statelor Unite să facă primul pas în ridicarea acestor sancţiuni.