Update articol:
Acționarii Engie nu au aprobat listarea la bursă

Fondul Proprietatea, dezamăgit că România Gas Holding B.V. s-a opus listării Engie (Actualizare)

*Statul ronân s-a abținut de la vot, potrivit FP

ACTUALIZARE 29 noiembrie:

Fondul Proprietatea este dezamăgit de decizia luată de acționarul majoritar al companiei Engie SA, România Gas Holding B.V., de a se opune listarii companiei, a transmis, astăzi, Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments Limited și Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea.

Acesta a declarat: “Statul român s-a abținut să voteze acest punct de pe ordinea de zi. Listarea ar fi reprezentat o oportunitate importantă pentru Engie SA de a dovedi că respectă cele mai înalte standarde de transparență, cerință obligatorie pentru orice companie cotată la bursă, în timp ce accesarea pieței de capital ar fi oferit un câștig major în plan reputațional pentru companie.

Mai mult, listarea unei societăți mari precum Engie SA, ar fi contribuit semnificativ la dezvoltarea pieței locale de capital, prin creșterea dimensiunii și lichidității sale, având în vedere că Fondul Proprietatea ar fi plasat întregul sau pachet în oferta publică propusă. Aceasta ar fi oferit, de asemenea, statului român oportunitatea unui eveniment de lichiditate la IPO sau în orice alt moment viitor. Listarea propusă ar fi putut fi un nou pas înainte spre obținerea statutului de piață emergentă de către România, care ar fi benefic pentru toate companiile cotate la bursă, cât și pentru întreagă economie românească.

Suntem încrezători că toate avantajele care decurg din listarea la bursă vor determina Engie SA și statul român să își reconsidere poziția în viitor.”

……

Acționarii Engie nu au aprobat listarea la Bursa de Valori București, în cadrul Adunării Generale de astăzi, așa cum propusese Fondul Proprietatea, potrivit unor surse.

FP dorea vânzarea pe piața de capital a propriului pachet din Engie, de 12%.

Recent, Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments şi manager de Fond, Fondul Proprietatea, a spus că listarea Engie se va discuta, în data de 28 noiembrie, fiind vorba despre o ofertă de 100 de milioane de dolari, respectiv 12%, partea FP.

Întrebat care sunt argumentele Fondului Proprietatea pentru a sprijini listarea Engie şi de ce acum, Johan Meyer a punctat că, printr-o eventuală listare pe Bursă, portofoliul de companii listate al Fondului se va mări, iar investiţiile în companie vor creşte.

„Mai întâi, Fondul să-şi mărească zona componentei listate din portofoliu. Cu cât aceasta e mai mare, cu atât va fi mai benefic pentru discountul faţă de NAV (Valoare Netă Activă). Dacă se aprobă acest lucru, participarea noastră la Engie va fi listată la Bursă. Asta ne-ar da o transparenţă, un vehicul mai lichid pentru a investi în companie mai mult, în funcţie de preţ, sau nu dacă cerinţele bugetare sunt de a renunţa la aceste componente. O provocarea majoră pe care s-a bazat Guvernul este legată de preţ. Ministerul Energiei are în portofoliu o companie foarte lichidă şi atunci este logic ca ei să sprijine listarea. În aceeaşi măsură este şi pentru Engie. Dacă preţul pe acţiune evoluează bine după listare, atunci îşi pot reduce poziţia sau pot să-şi mărească miza. Orice s-ar întâmpla, o transparenţă mai bună ar fi în avantajul tuturor acţionarilor şi pentru Bursă”, a explicat oficialul Fondului Proprietatea.

Engie este unul dintre cei doi mari distribuitori (prin Distrigaz Sud Rețele) și furnizori de gaze naturale din țară.
Ceilalți acționari semnificativi ai Engie România sunt vehiculul investițional înregistrat în Olanda Romania Gas Holding BV, controlat de grupul francez Engie (fostul GDF Suez), cu aproape 51% , și Ministerul Energiei, cu aproape 37%.