Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO a admis, marți, candidatura sitului Roşia Montană pentru a fi adăugat pe lista siturilor protejate de instituţie, scrie digi24.ro, pe surse. Decizia a fost luată fără obiecții și fără amendamente.
Adrian Cioroianu, delegatul Permanent al României pe lângă UNESCO, a precizat pe Facebook, potrivit news.ro: „în Patrimoniul UNESCO nu intră întreaga localitate Roşia Montană, ci o arie delimitată, cea care apare în dosarul depus de guvernul României (prin delegaţia pe care am condus-o) în ianuarie 2017 şi, apoi, în ianuarie 2020. În dosar este vorba, în principal, despre fosta exploatare/mină romană (adică de pe vremea Imperiului roman, ca să fie clar) şi nu de întreaga zonă Roşia Montană”.
Lista Patrimoniului Mondial a fost deschisă pentru România cu înscrierea Deltei Dunării (1991) ca sit natural şi a fost continuată cu o serie de situri culturale: sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993), Biserici din Moldova (1993, 2010), Mănăstirea Hurezi (1993), Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei (1999), Centrul Istoric Sighişoara (1999), Biserici de lemn din Maramureş (1999). Un alt sit natural înscris în lista UNESCO – Pădurile seculare şi virgine de fag din Carpaţi şi alte regiuni ale Europei.
Pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii se află Ritualul Căluşului, Doina, Tehnici de prelucrare a ceramicii de Horezu, Colindatul de ceată bărbătească, Jocul Fecioresc, Mărţişorul, Tehnici tradiţionale de realizare a scoarţei în România şi Republica Moldova.