Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzReforma privind guvernanţa corporativă în România trebuie să se realizeze, a declarat, miercuri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu,…
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi că avem evaziune foarte mare. ”10% din PIB vi se…
Valabilitatea voucherelor de energie a fost prelungită până la 31 martie 2024, în condiţiile în care termenul iniţial era 31…
Negocierile cu Comisia Europeană pe revizuirea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) s-au încheiat, fiind inclusă o finanţare suplimentară…
Un procent de 41% din alocarea din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, respectiv 11,9 miliarde de euro, reprezintă investiţii…
Reprezentanţii Comisiei Europene au înţeles că investiţiile aflate în întârziere, cu risc de neimplementare prin PNRR, trebuie mutate în Politica…
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat, joi, că măsurile fiscal-bugetare privind eficientizarea cheltuielilor publice vor fi prezentate cel mai probabil…
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat miercuri că acele companii care au făcut profituri extraordinare trebuie să plătească, în concordanţă…
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, declară că "dezideratul" privind inflaţia cu o cifră va fi atins până la sfârşitul anului, dar…
Europarlamentarul Rareş Bogdan i-a cerut ministrului de Finanţe, Adrian Câciu, să dea explicaţii publice cu privire la motivul pentru care…
Ministerul Finanţelor a cerut clarificări de la Comisia Europeană privind aplicarea taxei de solidaritate, a declarat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu,…
Ceea ce ne spune INS, indiferent că a aplicat o metodologie nouă sau că a restructurat anumite date pe trimestrul…
Intrarea României în Schengen ar putea avea un impact pozitiv de 0,5 puncte procentuale la creşterea economică, potrivit ministrului Finanţelor,…
Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi ai Eximbank vor avea o întâlnire în perioada următoare cu conducerea Blue Air…
Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, hotărârea privind înfiinţarea şi funcţionarea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare, a anunţat…
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat joi că "există spaţiu şi mai există şi necesitate" pentru majorarea pensiilor anul viitor,…
Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața…
Ministerul Energiei are la decont, în acest moment, 131 de milioane de lei pentru compensarea preţului la energie, iar alocarea…
Ministrul Finanţelor Adrian Câciu a reacționat la declarațiile lui Cristian Ghinea care l-a acuzat că manipulează cifrele privind deficitul şi arată…
USR atrage atenția că cifrele din execuția bugetară pe primul semestru al anului 2022, prezentată de Ministerul Finanțelor, sunt raportate…
Un dialog purtat cu mult timp în urmă pe rețelele sociale, pe vremea când eram un simplu analist economic, este…
Dobânzile la împrumuturi nu sunt inventate nici de acest Guvern, nici de ministrul de Finanţe, ci sunt o consecinţă a…
Sistemul privat susține economia, de acolo vin banii, a reacționat astăzi purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe, care îl…
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a afirmat, astăzi, că România nu va cere ajutorul FMI, precizând că ţara noastră are la…
Executivul a aprobat joi schema de ajutor de stat pentru investiţii majore în economie, care, împreună cu alte măsuri de…
USR solicită demiterea ministrului Finanţelor, Adrian Câciu, pe care îl consideră "principalul vinovat pentru dobânzile uriaşe pe care le plăteşte…
Agenția Standard & Poor’s a reconfirmat, vineri, 15 aprilie a.c., ratingul suveran aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru…
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat luni că pachetul de măsuri sociale şi economice "Sprijin pentru România" se adresează preponderent…
Proiectul privind limitarea tarifelor la RCA este la avizat Consiliul Concurenţei, a anunţat miercuri ministrul Finanţelor, Adrian Câciu. "Acest proiect…
Guvernul a aprobat miercuri o Ordonanţă de Urgenţă care prevede finanţarea cu 7,5 miliarde lei a întreprinderilor mici şi mijlocii…
Ministrul Finanțelor, dl Adrian Câciu, și reprezentanții Asociației Române a Băncilor au discutat luni, 28 februarie a.c., despre măsurile de…
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu și Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, au discutat marți, 1 februarie a.c., cu reprezentanții…
Este exclus ca România să apeleze la un împrumut de la FMI, a declarat ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, după…
Pilonul II de pensii a fost luat, din păcate, în considerare în acel plafon de 9,4% din PIB introdus în…
Decontarea către furnizori a diferenţei dintre preţul plafonat şi cel de achiziţie a energiei se va face ţinând cont de…
Deficitul bugetar al României va ajunge probabil în final sub ţinta prevăzută pentru acest an deoarece veniturile mai ridicate şi…
Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2022 a fost lansat duminică dimineaţa în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Finanţelor,…
Bugetul pentru 2022 va fi construit fără noi taxe, iar orice modificare a regimului fiscal va fi realizată în mod…
Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat în această seară, la DIGI 24, că acuzațiile noului ministru de Finanțe, Adrian Câciu,…
Acordul de împrumut prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă între Comisia Europeană (CE) şi România, pentru disponibilizarea unei o prime…
This website uses cookies.
Read More