Update articol:

Taxe vamale: Trump intenționează să își informeze partenerii prin scrisoare chiar de vineri

Taxe vamale: Trump intenționează să își informeze partenerii prin scrisoare chiar de vineri
 - poza 1

Președintele american Donald Trump a afirmat că intenționează să trimită scrisori partenerilor comerciali ai SUA încă de vineri, informându-i despre impunerea unor taxe vamale punitive, deoarece negocierile pe această temă intră în faza finală, relatează AFP, potrivit Agerpres.

‘Înclin să trimit o scrisoare pentru a indica taxele vamale pe care vor trebui să le plătească’, a declarat el presei joi. ‘Este mult mai ușor’, a adăugat Trump.

‘Le vom trimite scrisori, probabil chiar de mâine’, a mai spus el.

Această declarație vine cu doar câteva zile înainte de revenirea planificată pentru 9 iulie a taxelor vamale punitive și diferențiate care afectează zeci de țări, de la Taiwan până la Uniunea Europeană.

La începutul lunii aprilie, președintele american a provocat o undă de șoc anunțând o creștere drastică a taxelor vamale împotriva restului lumii: o suprataxă minimă de 10%, care ar putea crește la 50% pentru țările care exportă mai mult în Statele Unite decât importă din Statele Unite.

Președintele a suspendat apoi aceste tarife, deschizând calea pentru negocieri comerciale cu fiecare partener.

Oficialii americani au indicat că o serie de acorduri comerciale ar putea fi anunțate în zilele următoare.

Până în prezent, administrația Donald Trump a dezvăluit doar acorduri cu Regatul Unit și Vietnam, în timp ce Washingtonul și Beijingul au convenit să îți reducă temporar reciproc taxele vamale.

Pe măsură ce termenul limită din 9 iulie se apropie, Donald Trump a reiterat în repetate rânduri intenția de a informa țările prin scrisoare despre tarifele americane.

BVB | Știri BVB
Digi Communications N.V. (DIGI) (03/06/2026)

Acord cadru incheiat de filiala din Romania a Societatii

BITTNET SYSTEMS - 2026E (BNET26E) (03/06/2026)

Rambursarea emisiunii de obligatiuni BNET26E la scadenta

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (03/06/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

INTERCAPITAL EUR ROMANIA GOVT BOND 5-10YR UCITS ETF (ICGROETF) (03/06/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 iunie 2026

INTERCAPITAL CROBEX10TR UCITS ETF (ICCROETF) (03/06/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 iunie 2026