Prozatorul român Gheorghe SCHWARTZ, președinte al Fundației Română Germană Marco Polo, fost decan al Facultății de Științe Umaniste și Sociale a Universității “Aurel Vlaicu” din Arad, luptă pentru salvarea Teatrului Vechi Hirschl din Arad considerat cel mai vechi edificiu teatral permanent din țară. În urma eforturilor prozatorului, împreună cu reprezentanți ai societății civile din Arad, de a găsi soluții pentru salvarea cladirii – simbol cultural, și a unor apariții în presă, Teatrul Vechi a fost pus pe agenda autorităților, potrivit unui comunicat de presă.
Gheorghe SCHWARTZ transmite următoarele:
”Teatrul Vechi Hirschl din Arad, un simbol cultural care trebuie salvat de urgență!
Iată că emulația pornită de societatea civilă în jurul reabilitării Teatrului Vechi a reușit să reizbucnească și în administația Aradului. În ultimele zile, consilierii municipali au propus soluții concrete pentru cumpărarea clădirii, înainte ca aceasta să fie ajutată să se prăbușească.
Edificiul, construit în stil baroc și ridicat în anii 1816-1817, la inițiativa comerciantului de origine vieneză Iacob Hirschl, este socotit drept cel mai vechi edificiu teatral permanent din țară.
Grupul de inițiativă civilă a trebuit să caute și să inventeze alte soluții, încercând să creeze o masă critică suficientă pentru a obliga autoritățile să intervină. Astfel, au fost publicate apeluri și comentarii în presa scrisă și vizuală din Arad, București, Iași, Constanța și Cluj și au fost contactate numeroase instituții naționale oficiale și civile. De peste tot am primit… încurajări. Doar că aceste susțineri platonice s-au adunat într-un torent care a repus Teatrul Vechi și pe agenda autorițăților.
Pe de altă parte, însă, același Grup de inițiativă a încercat să mobilizeze și publicul prin strângerea de semnături, prin promisiunile unor instituții de spectacole din Arad și din Țară de a da reprezentații pro bono și prin organizarea unei licitații de cărți și opere de artă în beneficiul proiectului. Din păcate, criza sanitară a întârziat licitația – care oricum se va ține. Și se va ține nu atât pentru a aduna suma necesară cumpărării, cât pentru a demonstra că arădenii doresc cu adevărat să salveze acest jalon al devenirii naționale, unde se va crea un centru cultural puternic în Arad.
De asemenea, îndemnul de genul „Dați un leu pentru Ateneu”, chiar dacă nu a adus sume mari, a motivat de asemenea dorința arădenilor. Pandemia și criza politică n-au încetinit numai aceste manevre la vedere, ci au amânat sau chiar au desființat angajamente ce păreau că vor duce la bun sfârșit cauza, unii dintre partenerii de discuție nemaifiind în pozițiile în care au fost abordați, alții rămânând în stand by până se vor limpezi apele în cutremurul politic.
Totuși, chiar și în aceste condiții excepționale, au apărut surse pentru achiziționarea imobilului. Pe de o parte, bani pe care opoziția i-a identificat prin suplimentarea veniturilor bugetului local și prin relocarea unor sume din propuneri mai puțin importante, pe de altă parte, din faptul că „AFCN (Administrația Fondului Cultural Național) alocă 15 milioane de lei în prima sesiune de finanțare pe 2022 a proiectelor culturale”. Și nu în ultimul rând, din fondurile europene, pe baza unor proiecte pertinente. Ca să nu mai vorbim despre sumele întotdeauna rămase necheltuite din execuția bugetară anuală.
Societatea civilă n-a încetat în tot acest timp să amintească decidenților de importanța valorilor care au dat prestigiu Aradului, multe dispărând din ignoranță, interese oculte și indiferență. Noi nu dorim nici o recunoaștere, vom aplauda decidenții care vor reuși să realizeze pentru ceea ce noi am militat, indiferent cine va izbuti pasul decisiv.
Noi nu am făcut decât să scoatem din adormire acest subiect pentru ca Teatrul Vechi să nu aibă soarta atâtor simboluri dispărute. Vom continua conștientizarea opiniei publice și a administrației și vom apluda – sperăm că în curând – revenirea Teatrului Vechi în patrimoniul local, indiferent de cine va revendica succesul și va tăia panglica.
Lupta pentru Teatrul Vechi a scos în evidență cine iubește cu adevărat cultura și Aradul și cine găsește mereu argumente pentru a găsi veșnicele scuze pentru pierderea, rând pe rând, a simbolurilor emblematice locale și naționale. Deocamdată, acțiunea continuă.
În numele Comitetului de inițiativă, Gheorghe SCHWARTZ”