Update articol:

Banca Feroviara devine Techventures Bank; Oficialii băncii: Consolidarea bazei de capital, pentru asigurarea dezvoltării și pentru îmbunătățirea indicatorilor prudențiali, reprezintă un obiectiv important, în permanenta atenție a noului acționariat

Vasile Olimpiu BALAȘ are o experiență de peste 20 de ani în creare de software pentru industria de banking din România, dintre care ultimii cinci fiind lider de piață în nișa de raportări cu firma New Business Dimensions, unde a fost acționar majoritar. Vasile Olimpiu BALAȘ este acționar majoritar al băncii cu 64,6%. Vasile Olimpiu BALAȘ și-a început cariera în IT în 1997, la Probass S.A. unde a rămas până în 2010, ca acționar și programator. Din 2013 a preluat New Business Dimensions, unde a continuat să fie programator alături de echipa sa, fiind implicat activ în proiectele companiei specializate în core-banking si raportări

BANCA COMERCIALĂ FEROVIARĂ își schimbă acționariatul și
devine TECHVENTURES BANK și are doi acționari noi: Vasile Olimpiu BALAȘ, acționar majoritar cu 64,6% și Tech Ventures Capital cu 9,5%. În acționariat rămân firmele TRISTAR SRL, cu un pachet de 18,5%, și Atelierele CFR GRIVIȚA, cu un pachet de 7,4%. Pentru clienții actuali, serviciile sau produsele pe care aceștia le folosesc își vor păstra în perioada următoare caracteristicile. Procesul de rebranding a început în cadrul sediului central și va continua în teritoriu, unde toate cele 11 unități vor beneficia de noua identitate vizuală în următoarele luni.

Cu această ocazie, reprezentanții băncii ne-au oferit, într-un scurt interviu, mai multe detalii despre această schimbare.  

Când va deveni Banca Feroviara Techventures Bank?

Procesul de rebranding al TECHVENTURES BANK a început la mijlocul lunii decembrie 2020 și va fi definitivat în prima parte a anului 2021. Este un proces gradual, care ține cont de nevoile clienților actuali și de relația băncii cu toți stakeholderii săi. Procesul de digitalizare va începe în ianuarie 2021 cu deschiderea mecanismului de onboarding online, care va permite clienților să nu se mai deplaseze la sediul băncii pentru deschiderea contului bancar.

Care este clientul țintă pe care îl vizează Techventures Bank?

În primul rând, TECHVENTURES BANK își dorește să ofere siguranță și continuitate clienților actuali, optimizând în același timp procesele pentru aceștia. Evoluția digitală a băncii și produsele inovative pe care le vom lansa ne vor permite să ajungem la un client care își dorește să îmbunătățească performanțele afacerii cu ajutorul instrumentelor bancare. Vizăm atât persoanele fizice care au afinități digitale, cât și persoanele juridice, de la stat-up-uri până la organizații cu structură complexă, care au tot mai multă nevoie de rapiditatea procesului digital.

Ce fel de produse/soluții digitale le veți oferi clienților?

Promisiunea noastră este un ecosistem digital, iar nevoile clientului sunt catalizatorul acestui ecosistem. Vrem ca fiecare client să se bucure de toate posibilitățile tehnologiei. Ne dorim să oferim mai mult decât o aplicație de mobile. Mai mult decât un FinTech. Mai mult decât un IBAN de România.

Ați elaborat Planul pentru Dezvoltare Strategică 2020-2022 în vederea dezvoltării Bancii și îmbunătățirea indicatorilor prudențiali? /Care sunt principalele direcții ale acestui plan?

Ca bancă universală, TECHVENTURES BANK își propune să acopere toate segmentele de piață, atât persoanele fizice cat și persoanele juridice. În prezent banca este preponderent prezentă în segmentul persoanelor juridice pentru care are în plan să ofere oportunități de parteneriat start-up-urilor care se aliniază cu strategia și standardul de tehnologie al băncii. Ne bazăm pe o strategie digitală așezată pe o experiență diferențiatoare în proces, în timpii de așteptare și de procesare, mizând pe tehnologiile noi, avansate.

Consolidarea bazei de capital, pentru asigurarea dezvoltării viitoare a activității și pentru îmbunătățirea indicatorilor prudențiali, reprezintă un obiectiv important, în permanenta atenție a noului acționariat.

 Care este valoarea investițiilor pentru noul rebranding? 

Investiția noului acționariat va acoperi, pe lângă rebranding, retehnologizarea și optimizarea proceselor bancare pentru clienți. Banca se va adapta rapid noilor cerințe de piață, va urma calea digitalizării pentru a putea să țină pasul atât cu așteptările clienților, cu schimbarea profilului consumatorului, cu schimbarea de generație, cât și cu valul tehnologizării. De aceea, investițiile în digital, inovarea și simplificarea trebuie să devină cuvintele de ordine, pentru a oferi clienților noștri o experiență cât mai bună.

 

 

 

BVBStiri BVB

PREBET SA AIUD (PREB) (26/01/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

ARTEGO SA (ARTE) (26/01/2021)

Calendar financiar 2021

CEMACON SA (CEON) (26/01/2021)

Sem II 2020 - Raport auditor - art. 92 ind. 3 Legea 24/2017