Update articol:

Teheranul dezminte închiderea spaţiului său aerian pentru Azerbaidjan

Saeed Khatibzadeh Saeed Khatibzadeh, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe iranian/ Sursa foto: Twitter

Iranul a dezminţit luni informaţiile apărute în unele media azere potrivit cărora Teheranul şi-ar fi închis spaţiul aerian pentru avioanele din Azerbaidjan pe fondul tensiunilor în creştere între cele două ţări vecine, relatează AFP, potrivit Agerpres.

‘Nu am închis niciodată spaţiul nostru aerian pentru Azerbaidjan. El este mereu deschis, frontiera terestră este deschisă, iar călătoriile se desfăşoară în cele mai bune condiţii’, a dat asigurări luni un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Saeed Khatibzadeh, într-o conferinţă de presă la Teheran.

Potrivit unui comunicat al companiei aeriene azere AZAL, aceasta a început de miercuri să utilizeze spaţiul aerian al Armeniei, ţară vecină rivală, după ce mai multe media relataseră marţi despre închiderea spaţiului aerian iranian pentru avioanele armatei azere.

Relaţiile între Iran şi Azerbaidjan s-au deteriorat recent, pe fondul unor manevre militare de ambele părţi ale frontierei şi al deciziei luate de Baku de a impune taxe vamale camioanelor iraniene aflate în tranzit spre Europa.

Într-un alt semn al agravării tensiunilor, Baku a închis săptămâna trecută o moschee legată de ghidul suprem iranian, oficial din cauza pandemiei de COVID-19 în ţară.

În plus, în pofida dezminţirilor Azerbaidjanului cu privire la o prezenţă israeliană la frontieră, Teheranul le reproşează autorităţilor de la Baku o cooperare în creştere cu statul israelian, inamicul declarat al Republicii Islamice şi unul dintre principalii furnizori de armament pentru armata azeră, notează AFP.

BVBStiri BVB

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (20/10/2021)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R)

PROMATERIS S.A. (PPL) (20/10/2021)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica la 14.10.2021

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (20/10/2021)

Moody s acorda Companiei ratingul Baa3, perspectiva stabila

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (20/10/2021)

Hotarari AGA O & E - 20 octombrie 2021