Update articol:

Tensiunile dintre Ottawa şi Beijing afectează turismul chinez în Canada

aeroport Sursa foto: pixabay.com

Canada rămâne exclusă din destinaţiile turistice aprobate de Beijing din cauza unor acuzaţii de “ingerinţă” politică, a indicat miercuri ambasada Chinei la Ottawa pe fondul unor tensiuni între cele două ţări, relatează AFP, potrivit Agerpres.

China a ridicat o interdicţie în vigoare de la criza sanitară de Covid pentru călătoriile în grup în peste 70 de ţări, între care Statele Unite, crescând speranţele pentru revenirea numeroasă a turiştilor chinezi în străinatate. Această interdicţie fusese deja ridicată pentru Franţa.

Dar Beijingul nu a ridicat încă restricţiile privind Canada, ţară care a primit aproape 700.000 de turişti chinezi în 2018. Relaţiile dintre cele două ţări s-au deteriorat de atunci, în urma afacerii Huawei şi din cauza suspiciunilor de ingerinţă politică.

“În ultimul timp, partea canadiană a insistat în mod repetat asupra aşa-numitei ‘ingerinţe chineze’, iar actele şi remarcile discriminatorii şi generalizate împotriva asiaticilor sunt în creştere în Canada”, a scris miercuri ambasada Chinei în Canada pentru a explica faptul că restricţiile privind călătoriile în grup în Canada nu au fost ridicate.

În decembrie 2018, Canada a arestat-o, la cererea Washingtonului, pe directoarea financiară a gigantului de telecomunicaţii Huawei, Meng Wanzhou. Câteva zile mai târziu, canadienii Michael Spavor, un om de afaceri, şi fostul diplomat Michael Kovrig au fost arestaţi în China, o măsură percepută atunci ca represalii.

Deşi aceste trei persoane au fost eliberate, tensiunile persistă între cele două ţări, Beijingul reproşând autorităţilor de la Ottawa alinierea la politica chineză a Washingtonului, iar autorităţile canadiene acuzând în mod constant China că se amestecă în afacerile sale publice.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (09/01/2026)

AGEA CNAB din data de 9 ianuarie 2026 - a doua convocare

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (09/01/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (09/01/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 22.12.2025-09.01.2026

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (09/01/2026)

Contract cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018