Update articol:

Tesla obţine licenţă condiţionată pentru fabrica din Germania

Tesla obţine licenţă condiţionată pentru fabrica din Germania
 - poza 1

Tesla a primit licenţă condiţionată pentru o mare unitate (gigafactory) în Gruenheide, lângă Berlin, unde ar urma să fie produse vehicule electrice şi baterii pentru alimentarea acestora, a anunţat vineri Ministerul Mediului din landul Brandenburg, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Fabrica de lângă Berlin, pe care Tesla a început să o construiască conform aprobării prealabile, ar urma să producă anual peste 500.000 de vehicule electrice alimentate cu baterii, în timp ce uzina de baterii va genera peste 50 de Gigavaţi-oră (GWh) pe an, depăşind competitorii europeni pe ambele fronturi.

Decizia de vineri, care are 536 de pagini, nu dă dreptul Tesla să producă imediat vehicule. Compania trebuie, mai întâi, să demonstreze că îndeplineşte numeroasele condiţii, inclusiv zona de utilizare a apei şi controlul poluării atmosferice, după ce construcţia acestei uzine a fost amânată, pe fondul îngrijorărilor opiniei publice cu privire la impactul asupra mediului înconjurător.

Tesla Inc, producătorul auto cu cea mai mare capitalizare bursieră, a anunţat recent că se aşteaptă în acest an la o creştere de peste 50% a livrărilor de vehicule electrice, în pofida perturbărilor din lanţurile de aprovizionare, care ar urma să se atenueze doar în 2023.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (03/07/2026)

Convocator completat al AGA din 23/24 iulie 2026

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (03/07/2026)

Demersuri privind vanzare statii de incarcare masini electrice

Obligatiuni Autonom Services 2026 (AUT26E) (03/07/2026)

Inchidere plasament privat obligatiuni corporative

Autonom Services S.A. (AUT29E) (03/07/2026)

Inchidere plasament privat obligatiuni corporative

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (03/07/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014