Update articol:

Țoiu: Discuțiile cu ministrul de Externe canadian au vizat proiectele de la Cernavodă; vizăm creșterea ponderii energiei nucleare

Țoiu: Discuțiile cu ministrul de Externe canadian au vizat proiectele de la Cernavodă; vizăm creșterea ponderii energiei nucleare
 - poza 1

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat luni că discuțiile cu omologul canadian, Anita Anand, s-au axat pe retehnologizarea Unității 1 și planurile de construcție a Unităților 3 și 4 de la Cernavodă.

Ea a reliefat faptul că se împlinesc 30 de ani de la inaugurarea oficială a Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, bazată pe tehnologie canadiană CANDU.

”În plan bilateral, prioritățile sunt clare: apărare și securitate, energie nucleară. O bună parte a discuției noastre a fost axată pe retehnologizarea Unității 1 și planurile de construcție a Unităților 3 și 4 de la Cernavodă. (…) 30 de ani au trecut de când în interiorul Europei a fost pus în funcțiune un proiect nou de energie nucleară. În acest moment sunt multe țări interesate să introducă energia nucleară în mixul energetic sau să crească aportul acesteia. România are 20% din propriul mix energetic bazat pe energie nucleară”, a spus Oana Țoiu în cadrul unei conferințe de presă comune cu Anita Anand, la sediul MAE.

Țoiu a menționat că țara noastră vizează creșterea ponderii energiei nucleare la 30-40% din mixul energetic, pentru a menține prețurile la un nivel care să asigure competitivitatea industriei românești.

”Am discutat despre cum putem împreună, România și Canada, să promovăm mai departe aceste proiecte. Sunt, de altfel, 50 de ani de la lansarea formală a cooperării dintre România și Canada în energie nucleară, un model la care se uită cu atenție și alte țări”, a afirmat ea.

Oana Țoiu a evidențiat și faptul că în România sunt prezenți ofițeri de marină din Canada care participă la activitățile din Marea Neagră, inclusiv cele de deminare.

”România și Canada își vor reafirma la Ankara statutul de aliați de încredere, cu contribuții semnificative la securitatea euroatlantică, contribuții naționale în domeniile de interes de pe agenda reuniunii. De altfel, summitul NATO de la Ankara are și această miză, de a monitoriza parcursul angajamentelor de finanțare luate la summitul de la Haga. Atât România, cât și Canada sunt țări cu un aport pozitiv pe acest parcurs, în privința alocării bugetare”, a subliniat ea.

Ministrul s-a referit și la implicarea Canadei în inițiativa de returnare a copiilor ucraineni răpiți. Următoarea reuniune a miniștrilor de externe pe acest subiect va avea loc în toamnă, la Toronto.

”Pe tot parcursul acestor luni vom continua să contribuim și la nivel bilateral, și în format multilateral în a ne asigura că putem să susținem cât mai multe din aceste familii, să fie reunite cu copiii care au fost răpiți în acest război de agresiune”, a spus ea.

Ministrul de Externe a adăugat că în ultimii zece ani schimburile comerciale bilaterale au crescut cu 70%, ajungând la 1 miliard de euro. Oana Țoiu a reamintit că în Canada există o comunitate românească importantă și a precizat că discuțiile au vizat și modul în care creșterea relațiilor comerciale ar putea lua în calcul inclusiv acest factor.

Țoiu a subliniat că România și Canada au o relație ”vie și solidă”, iar în ultimii ani parteneriatul dintre cele două țări a crescut în mod constant. Discuțiile bilaterale au vizat contribuțiile celor două țări în cadrul NATO, pentru a crește securitatea globală.

”Un simbol al cooperării în domeniul maritim este și vizita la Halifax, în curând, a bricului Mircea, între 19-23 iulie. Bricul Mircea a plecat, împreună cu echipajul, în aprilie din România. A fost prezent în New York pentru a celebra pe 4 iulie, în numele României, prietenia cu SUA și urmează această vizită în Halifax, pentru a simboliza relația transatlantică, parteneriatul și prietenia cu Canada”, a declarat ea.

BVB | Știri BVB
AQUILA PART PROD COM (AQ) (06/07/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 29.06.2026

HIDROELECTRICA TURBO LONG 0.10/90/95 (EBH2OTL2) (06/07/2026)

Notificare Erste Group Bank AG - suspendare furnizare cotatii intre orele 11:41 - 13:28

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (06/07/2026)

Modificare calendar financiar 2026

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (06/07/2026)

Buletin tranzactionare TTS mai 2026: Lichiditate si capitalizare de piata