Update articol:

Tomac, după discuția cu UDMR: Fac apel la partidele politice să iasă din logica reţinerii şi să fie deschise spre dialog

Tomac, după discuția cu UDMR: Fac apel la partidele politice să iasă din logica reţinerii şi să fie deschise spre dialog
 - poza 1 Eugen Tomac/ Sursa foto: presidency.ro
Premierul desemnat Eugen Tomac a făcut apel la partidele politice să iasă dintr-o logică a reţinerii şi să fie deschise, în continuare, spre dialog, pentru a putea debloca actuala criză politică, mesaj transmis la finalul discuţiilor purtate cu liderii UDMR pe tema susţinerii Guvernului pe care-l va propune în Parlament.

“Aşa cum am spus şi ieri, o spun astăzi, la fel de deschis, de asumat: sunt un om al dialogului, cred că în acest moment avem nevoie de o perspectivă foarte clară pentru a putea depăşi această stare tensionată. Cu cât mai mult se adânceşte această criză, cu atât mai rău este pentru România”, a declarat Tomac, potrivit Agerpres.

Discuţiile cu reprezentanţii UDMR, a precizat premierul desemnat, au vizat priorităţile Guvernului pe care îl formează şi o parte din echipa guvernamentală propusă.

“Am prezentat care sunt priorităţile Cabinetului pe care-l propun, evident, parte din echipă şi am făcut un schimb de opinii cu privire la situaţia politică actuală şi de ce consider eu că, în momentul de faţă, pentru depăşi acest blocaj politic, soluţia cea mai sănătoasă este să avem un Guvern rapid învestit, capabil să preia parte din problemele urgente ale României, pentru că timpul ne presează”, a afirmat Eugen Tomac.

El a menţionat că angajamentele României luate în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă intră la capitolul urgenţe.

“Trebuie să îndeplinim o serie de jaloane, pentru că altfel vom pierde bani importanţi şi asta ar însemna o viaţă mult mai grea pentru fiecare cetăţean român”, a subliniat Tomac.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (12/06/2026)

VAN la data de 31 mai 2026

VES SA (VESY) (12/06/2026)

Modificare calendar financiar 2026

JUDETUL BIHOR (BIH27) (12/06/2026)

Plata cupon 31 si rambursare rata principal 31 & calcul rata dobanda pentru cuponul 32