Update articol:

Traian Băsescu: Nu torn gaz pe foc, dar va fi nenorocire în România dacă vom avea epidemie de coronavirus. Cred că nu se face ce trebuie

Fostul președinte Traian Băsescu consideră că autoritățile din România pot ține sub control cazuri izolate de îmbolnăviri cu coronavirus, dar în cazul în care se va transforma în epidemie atunci „va fi nenorocire”. El a declarat joi la RFI că nu vrea să toarne gaz pe foc și nu vrea să sperie populația, dar  nu se iau măsurile care ar trebui, potrivit stiripesurse.ro.

Traian Basescu a spus:

  • „Pentru cazuri sporadice, sigur vom face față fără nici o problemă, dar dacă vom avea parte de epidemie, va fi nenorocire. În primul rând, au mințit că au patru mii de locuri de cazare. Nu-i adevărat, s-au bazat pe cazarea la domiciliu, carantina la domiciliu. Ce instrucțiuni au emis ei pentru cei care sunt trimiși în carantină la domiciliu? Cine le ridică gunoiul, cine le face aprovizionarea? Este un paleativ sub care se ascund, raportând că au rezolvat problema. Până când nu ai rezolvate aceste probleme, nu poți să spui că ai trecut familii întregi, am înțeles, circa 4.000 de familii sunt în carantină la domiciliu. Unde sunt cei care le ridică gunoiul? Unde sunt instituțiile locale care le duc hrana acasă?
  • Eu nu torn deloc gaz pe foc, am spus și repet, ca să nu fie dubii. La cazuri individuale vor face față. La un caz de epidemie, pe care este clar că nu-l putem controla prin frontiere nu vom face față, pentru că după părerea mea și țineți cont că sunt un om care a fost cu nava în carantină, știu ce înseamnă o carantină, este o reacție a statului de protejare a propriilor lui cetățeni, prin impunerea unor măsuri extrem de severe pentru alții. Asta înseamnă că mergând pe aceste măsuri relaxate, cu carantină la domiciliu, nu vom avea succes.
  • După părerea mea, trebuiau pregătite capacități de cazare. Sunt internate de școli, sunt școli, care sunt singurele care nu sunt infectate, că dacă-i duce prin spitalele care au infecții nozocomiale, n-am făcut nimic, se duc cu infecția asta și ies cu altele. Cred că nu se face ce trebuie”.

BVB | Știri BVB

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (07/07/2022)

Solicitare completare ordine de zi AGA 29.07(01.08).2022

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (07/07/2022)

Raportare detineri sub pragul de 10% din totalul drepturilor de vot

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (07/07/2022)

Disponibilitate Raport Sustenabilitate 2021