Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a verificat miercuri, 15 iulie, stadiul lucrărilor la conducta de transport gaze naturale DN 600 Ghercești–Jitaru, investiție strategică de aproximativ 374 milioane de lei care va consolida infrastructura Sistemului Național de Transport și va permite extinderea alimentării cu gaze naturale în județele Dolj și Olt.

Conducta Ghercești–Jitaru, cu o lungime de 89,6 kilometri, este declarată proiect de importanță națională prin Hotărârea Guvernului nr. 1.589/2022 și reprezintă una dintre investițiile majore aflate în derulare de operatorul național de transport al gazelor naturale. Proiectul va realiza conexiunea dintre infrastructura de transport din Oltenia și cea din sudul României, contribuind la creșterea securității energetice și la dezvoltarea capacității de alimentare cu gaze naturale în regiune.
În cadrul vizitei de lucru, Ion Sterian a inspectat organizarea de șantier de la Osica de Sus, județul Olt, precum și lucrările de execuție aferente Lotului 1, unde sunt în desfășurare operațiuni de montaj al conductei DN 600 și de realizare a subtraversărilor conductelor de irigații.
Directorul general al Transgaz a verificat și stadiul lucrărilor la Stația de Reglare-Măsurare Craiova 1, obiectiv care va avea un debit de 20.000 Nmc/h și va fi alimentat printr-un racord de înaltă presiune DN 250 conectat la conducta de transport DN 600 Panou Ghercești – SDE Craiova.
Potrivit companiei, conducta de distribuție DN 400 din polietilenă extrudată, destinată reîntregirii rețelei de distribuție, se află într-un stadiu avansat de execuție, termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor fiind sfârșitul lunii august.
Punerea în funcțiune a SRM Craiova 1 va permite alimentarea cu gaze naturale a viitoarelor centrale termice dezvoltate de Primăria Municipiului Craiova, proiecte care fac parte din programul de modernizare a sistemului centralizat de termoficare al orașului.
Investiția Ghercești–Jitaru are o valoare de aproximativ 71,4 milioane de euro și beneficiază de o finanțare nerambursabilă de 8,04 milioane de euro din Fondul pentru Modernizare, diferența fiind asigurată prin surse proprii și alte instrumente financiare utilizate de Transgaz.
Conform datelor companiei, noua conductă va crea condițiile pentru alimentarea cu gaze naturale a aproximativ 132.000 de consumatori casnici și a 251 de instituții publice din cele 18 unități administrativ-teritoriale traversate de traseul investiției.
Vizita directorului general s-a încheiat la noul sediu al Exploatării Teritoriale Transgaz Craiova, unde au fost analizate investițiile realizate pentru modernizarea infrastructurii operaționale din regiune.
În ultimii ani, Transgaz și-a concentrat o parte importantă a programului investițional asupra dezvoltării infrastructurii de transport, în contextul obiectivelor asumate de România privind creșterea securității energetice, integrarea piețelor regionale și extinderea accesului la gaze naturale.