Update articol:
Valoarea lucrărilor de investiție pentru conducta Craiova-Segarcea este de 33,7 milioane de lei, fără TVA

Transgaz finalizează tronsonul Craiova-Segarcea – etapa1 din conducta de transport gaze naturale Craiova – Segarcea – Calafat

BRUA și gazoductul Ungheni-Chișinău reprezintă <perla coroanei> activității Transgaz și reprezintă cele mai importante investiții, cu caracter strategic, pe care le derulăm.(Ion Sterian, Transgaz)

Ludovic Orban, Prim-Ministru al Guvernului României, împreună cu domnul Ion Sterian, directorul general al SNTGN Transgaz SA, cu reprezentanți ai managementului executiv al companiei și oficiali ai autorităților locale, au inaugurat astăzi tronsonul de conductă Craiova-Segarcea, aferent etapei I din conducta de transport Craiova-Segarcea-Calafat, care va permite alimentarea cu gaze naturale a localităților Cârcea, Malu Mare, Ghindeni, Teasc, Calopăr și Segarcea. Astfel, vor avea acces la rețeaua de gaze naturale aproximativ 25.000 de locuitori, 12 școli, 13 grădinițe, 1 spital și aproximativ 20 de cabinete medicale. Valoarea lucrărilor de investiție pentru conducta Craiova-Segarcea este de 33,7 milioane de lei, fără TVA.

Directorul General al SNTGN Transgaz SA, domnul ION STERIAN, a declarat: “Am tratat, tratăm și vom trata fiecare investiție cu maximum de seriozitate, responsabilitate și implicare. Ne-am luat și ne vom lua în serios misiunea de a dezvolta Sistemul Național de Transport, pentru a permite conectarea la rețeaua de gaze naturale a comunităților locale, crescând astfel calitatea vieții locuitorilor și permitând dezvoltarea economică. Este un angajament ferm la nivelul Transgaz de a contribui la racordarea comunităților locale la rețeaua de gaze naturale. În acest sens, au fost bugetate sume importante de bani pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii gaziere, în scopul extinderii, dezvoltării SNT și asigurării posibilității racordării la SNT a tuturor localităților din România, în conformitate cu prevederile Legii nr. 123/2012 și cele ale Ordinului ANRE nr. 82/2017.

BRUA și gazoductul Ungheni-Chișinău reprezintă <perla coroanei> activității Transgaz și reprezintă cele mai importante investiții, cu caracter strategic, pe care le derulăm, dar munca Transgaz înseamnă și se regăsește în absolut toate șantierele deschise pe teritoriul României, acolo unde tratăm fiecare investiție cu aceeași importanță pe care o acordăm BRUA sau gazoductului Ungheni-Chișinău. Sunt mândru că astăzi putem inaugura un nou obiectiv de investiții pe teritoriul României. Mă refer la conducta Craiova-Segarcea, în lungime de 39,3 km, din cadrul proiectului conductei de transport gaze naturale Craiova-Segarcea-Calafat, un proiect important pentru regiunea Olteniei și pentru economia românească. Alimentarea cu gaze naturale a localităților din zona de amplasare a conductei, va asigura utilizarea gazelor naturale în gospodăriile populației și în cadrul obiectivelor social-culturale, contribuind semnificativ la creșterea gradului de civilizație și confort ale populației, atât în cadrul construcțiilor existente, cât și în cele ce urmează a se construi în viitor. În aceste condiții pentru optimizarea sursei de gaze, pentru zona de sud a Olteniei, execuția tronsonului Craiova – Segarcea, din cadrul conductei de transport gaze naturale de presiune înaltă Craiova – Calafat era atât de necesară, cât și oportună. Vom continua să investim, vom continua să finalizăm proiecte majore la timp și în parametrii bugetari stabiliți, pentru că o rețea gazieră dezvoltată înseamnă o țară prosperă și condiții moderne de trai pentru cetățenii săi.”. 

Cu prilejul evenimentului, Primul Ministru al României, domnul LUDOVIC ORBAN, a declarat: “Guvernul pe care-l conduc acordă prioritate absolută investițiilor,  investițiilor în infrastructura de transporturi, infrastructura energetică, infrastructura de sănătate, infrastructura de comunicații, ca suport al dezvoltării economice a României. Mă voi referi la investițiile pe care, împreună cu conducerea Transgaz, le-am gândit pentru următorii patru ani și pe care le-am inclus ca angajament în Planul de Relansare economică și investiții pe care l-am prezentat pe data de 1 iulie.

În următorii patru ani, investițiile se vor cifra în dezvoltarea infrastructurii de transport a gazelor naturale din România, Sistemul Național de Transport al gazelor naturale, și toate celelalte categorii de investiții, investițiile vor fi de peste 11 miliarde. Sunt investiții extrem de importante, unele care au fost finalizate, cum este o investiție de suflet a României, și anume gazoductul Ungheni-Chișinău, care a fost finalizat, și pentru care îl felicit pe domnul Director General Sterian și, în același timp, atrag atenția autorităților vremelnice din Republica Moldova să nu încerce să politizeze acest subiect. Este o investiție făcută de statul român, prin intermediul unei companii a statului român, o investiție care a fost finanțată de noi și care urmărește să ofere locuitorilor o sursă alternativă de alimentare cu gaz natural.

De asemenea, în cursul acestui an, pe lângă acest prim tronson al conductei de transport a gazului natural Craiova-Segarcea, vor fi finalizate investițiile pe un proiect extrem de important pentru România, și anume gazoductul BRUA, care trebuie să facă legătura între Baumgarten din Austria și conducta TAP, Coridorul Sudic, care este aprovizionat cu gaze din Azerbaidjan. Acest obiectiv de investiții este extrem de important. De asemenea, în cursul acestui an urmează să fie finalizată licitația pentru realizarea gazoductului între Podișor și Tuzla. Obiectivele acestui gazoduct, care reprezintă o investiție extrem de importantă este de a asigura conectarea la BRUA, la rețeaua de transport națională și, evident, la sistemul european de transport al gazelor naturale, a gazului natural care urmează să fie extras off-shore din zăcămintele de la Marea Neagră. De asemenea, această investiție strategică permite punerea în valoare a acestor resurse extrem de importante de gaz natural de care România beneficiază.

Sigur că avem ca obiectiv, în următorii patru ani de zile, să extindem rețelele magistrale cât mai mult, astfel încât să permitem conectarea la rețelele de gaz natural a cât mai multe localități.

Deocamdată, acest tronson de gazoduct permite conectarea la rețea a șase unități administrativteritoriale: Cârcea, Malu Mare, Ghindeni, Teasc, Calopăr și Segarcea. A doua parte a investiției, în care am convenit împreună cu domnul Director General, că trebuie să fie finalizată cel târziu la 31 decembrie 2022, la ora actuală este în fază de proiectare, va urmări conectarea unui număr mult mai mare de localități la rețeaua de gaz și, în acest sens, aș vrea să anunț că săptămâna viitoare, în urma aprobării Ordonanței de Urgență a Guvernului privind Programul de Extindere a Rețelelor de distribuție de gaz, va fi lansat apelul de proiecte pentru Programul de 1 miliard de euro pregătit de Guvernul României pentru înființarea de distribuție în localități în care nu există distribuție de gaz natural.

Apelul de proiecte va fi finanțat în primă fază cu o sumă de 234 milioane de euro. Am crescut cu 34 de milioane de euro alocarea inițială de 200 de milioane de euro. Apelul de proiecte lansat săptămâna viitoare permite localităților care au documentații tehnico-economice aprobate de autoritățile locale să depună astfel de proiecte și să poată să obțină finanțare pentru distribuția de gaz natural. (…) Degeaba avem resurse de gaz, dacă gazul nu ajunge în casele românilor și mai ales dacă nu ajunge în localități. Se știe foarte clar că pentru dezvoltarea unei comunități sunt foarte necesare investițiile. Investițiile vin acolo unde există rețele de distribuție, nu numai de apă, canal, electricitate, dar și de acces la gaz natural. Practic, acest program de înființare a distribuțiilor de gaz la nivel național, un program de minimum 1 miliard de euro pe care-l vom derula în următorii ani, care este coordonat cu Programul de extindere a conductelor magistrale de gaz, astfel încât să permitem cât mai multor localități să poată să aibă acces la conductele magistrale este un program extrem de important pentru că va îmbunătăți semnificativ calitatea vieții pentru sute de mii, dacă nu milioane de români, și, de asemenea, va face ca multe localități din România să devină atractive pentru investiții, iar acolo unde se fac investiții se creează locuri de muncă, nivelul de viață crește și dăm o șansă la dezvoltare la sute și sute de localități. Este un program pe care-l tratăm cu toată seriozitatea, atât programul care este derulat de Transgaz, cât și acest program finanțat din fonduri europene pentru înființarea de distribuții, pentru că noi credem cu adevărat că dezvoltarea întotdeauna trebuie să aibă la bază investiții, investiții care trebuie să fie făcută de localități, investiții inteligente care să creeze posibilitatea de valorificare a oportunităților de dezvoltare pe care o are fiecare comunitate locală”.

SNTGN Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Național de Transport (SNT) și răspunde de funcționarea acestuia în condiții de calitate, siguranță, eficiența economică și protecție a mediului înconjurător. În îndeplinirea misiunii asumate, compania desfășoară activitatea de transport gaze naturale în conformitate cu prevederile legislației și reglementărilor europene și naționale în vigoare privind transportul gazelor naturale prin conducte.

BVBStiri BVB

ELECTROARGES SA (ELGS) (25/01/2021)

Calendar Comunicare Financiara 2021

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (25/01/2021)

Notificare rascumparare actiuni proprii 18 - 22 ianuarie 2021

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (25/01/2021)

Document informare - alocare actiuni BVB

SIF MUNTENIA S.A. (SIF4) (25/01/2021)

Autorizare ASF - Schimbare in conducerea executiva a administratorului SIF4