Două tranzacții deal cu 370.819.888 acțiuni Cemacon (CEON), respectiv 73,3% din companie, au fost efectuate, azi, pe Bursa de Valori București, pentru 122,37 milioane lei. Deținerea corespunde deținerii avute de Dedeman.
Pe piața regular, au mai fost efectuate tranzacții cu titluri CEON de 41.331,29 lei.
În mai 2019, Dedeman a ajuns la o deținere de 87,46% din Cemacon, după ce a cumpărat participația fondului BOF, deținut de Erste și Florin Pogonaru, ulterior crescându-și participația. De altfel, proprietarii Dedeman, frații Pavăl mai au 16,7% din Cemacon, prin PIF Industrial.
În noiembrie 2013, “Cemacon”, acţionarii săi majoritari şi Banca Comercială Română au semnat un acord de principiu privind restructurarea pachetului de credite de aproximativ 30 milioane de euro. La finalul lui 2013, banca a cesionat 12 milioane de euro din creditul societăţii către Business Capital For Romania Opportunity Fund Cooperatief U.A. (BOF), cu sediul în Olanda, fond la care banca avea o participaţie de 83,33%, care ulterior a fost transferată către Erste Bank, restul fiind în posesia omului de afaceri Florin Pogonaru.
În iulie 2015, fondul Business Capital for Romania Opportunity Fund a intrat în acţionariatul producătorului de cărămizi “Cemacon”, după ce şi-a convertit în titluri creanţa de 12 milioane de euro. Creditele neperformante de 16,5 milioane de euro ale companiilor “Cemacon” şi “Ambient” au fost cedate de BCR către BOF pe 2 euro.