Update articol:

Trei consorţii au depus oferte pentru a construi un gazoduct de 1,4 miliarde euro în Bulgaria

Trei consorţii au depus oferte în cadrul unei licitaţii în valoare de 1,4 miliarde euro pentru construcţia unui gazoduct care să transporte gaze naturale ruseşti de-a lungul teritoriului Bulgariei, a anunţat joi compania Bulgartransgaz, operatorul reţelelor de transport de gaze naturale din Bulgaria, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

„Bulgatransgaz va face toate eforturile pentru a derula acest proiect în conformitate cu legislaţia din Bulgaria şi Uniunea Europeană”, a declarat joi directorul general de la Bulgartransgaz, Vladimir Malinov.

Această conductă, cu o lungime de 484 de kilometri, ar urma să se întindă de la graniţa Bulgariei cu Turcia până la cea cu Serbia, în condiţiile în care autorităţile de la Sofia vor să îşi asigure o conexiune cu gazoductul TurkStream promovat de Rusia.

Conducta TurkStream, construită în prezent între Rusia şi Turcia via Marea Neagră, face parte din eforturile Rusiei de a ocoli Ucraina în livrările sale de gaze naturale spre Europa. Prima linie a conductei TurkStream, cu o capacitate de 15,75 miliarde metri cubi pe an, va aproviziona piaţa locală din Turcia. Cea de-a doua linie, cu o capacitate similară, ar urma să fie destinată aprovizionării clienţilor din Europa de Sud-Est.

Grupul rus Gazprom trebuie să aleagă una din cele două posibile rute pentru cea de a doua linie a TurkStream: prin Bulgaria sau Grecia. Până acum gigantul rus nu a anunţat în mod oficial dacă a selectat vreuna dintre cele două rute.

Luni, premierul rus Dmitri Medvedev s-a întâlnit cu omologul său bulgar, Boiko Borissov, ocazie cu care i-a spus acestuia că Rusia are nevoie de garanţii din partea Comisiei Europene înainte de a alege Bulgaria ca rută pentru proiectul gazoductului TurkStream.