Update articol:

Trei petroliere cu motorină rusească se îndreaptă spre SUA, potrivit Moscovei

Trei petroliere cu motorină rusească se îndreaptă spre SUA, potrivit Moscovei
 - poza 1 Poza generata cu AI

Trei petroliere transportând motorină rusească se îndreaptă către SUA, a anunţat Moscova marţi, după un acord care a suscitat critici virulente atât în Ucraina, cât şi în Europa, relatează AFP.

“În prezent, trei petroliere” transportând carburant rusesc se îndreaptă către Statele Unite, a declarat marţi presei vicepremierul rus Aleksandr Novak. O a patra navă urmează să plece miercuri, a adăugat el.

Preşedintele american Donald Trump a încheiat luna aceasta un acord cu omologul său rus Vladimir Putin vizând relaxarea sancţiunilor împotriva Moscovei în schimbul livrărilor de motorină rusească pe pieţele americană şi mondială.

Această măsură, luată pentru a reduce preţul la combustibili pentru consumatorii americani înaintea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului din 3 noiembrie, a suscitat critici vehemente din partea Ucrainei şi a aliaţilor săi.

Primul petrolier transportând motorină rusească cu destinaţia SUA a părăsit Rusia săptămâna trecută.

Potrivit datelor Kpler, societate specializată în monitorizarea traficului maritim, acesta a încărcat aproape 300.000 de barili de motorină la terminalul din Primorsk şi se îndreaptă spre New York.

Relaţiile dintre Kiev şi Washington s-au deteriorat de la încheierea acordului ruso-american privind exportul de motorină.

BVB | Știri BVB
S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (27/10/2026)

Contracte cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018

MUNICIPIUL BACAU (BAC26) (27/10/2026)

Plata cupon ultimului cupon si rambursarea ultimei rate de principal

MUNICIPIUL BACAU (BAC26A) (27/10/2026)

Plata cupon ultimului cupon si rambursarea ultimei rate de principal

MUNICIPIUL BACAU (BAC26B) (27/10/2026)

Plata cupon ultimului cupon si rambursarea ultimei rate de principal

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (27/10/2026)

Autorizatiile A.S.F. nr. 150 si 151 din 26.10.2026