Update articol:

Trump îi oferă “sprijinul deplin” lui Netanyahu înaintea alegerilor din Israel; premierul israelian îi mulţumeşte

Trump îi oferă “sprijinul deplin” lui Netanyahu înaintea alegerilor din Israel; premierul israelian îi mulţumeşte
 - poza 1

Preşedintele american Donald Trump i-a oferit duminică “sprijinul deplin şi total” premierului israelian Benjamin Netanyahu înaintea alegerilor parlamentare care vor avea loc pe 27 octombrie în Israel, relatează AFP.

“Această scrisoare să fie o dovadă a sprijinului meu deplin şi total pentru Bibi Netanyahu în candidatura sa pentru realegerea în funcţia de prim-ministru al Israelului”, a scris preşedintele SUA pe platforma Truth Social, într-un mesaj adresat “marelui popor israelian”.

“Bibi Netanyahu a dat dovadă de forţă, curaj şi o inteligenţă sclipitoare în faţa unei opoziţii uriaşe, venite inclusiv din interiorul Israelului. Cu toate acestea, el a rezistat şi, mai mult, a prosperat!”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

“L-am urmărit pe Bibi în cele mai dificile momente. Oamenii obişnuiţi ar fi cedat sub o asemenea presiune – dar Bibi nu a cedat. Dimpotrivă, a devenit şi mai puternic, menţinându-şi această forţă până astăzi. Acesta este genul de partener pe care Statele Unite ale Americii îl doresc din partea Israelului, o ţară pentru care SUA au făcut atât de multe”, a mai scris Trump.

Potrivit preşedintelui american, Netanyahu “a fost un prim-ministru războinic remarcabil şi un partener pentru pace şi mai valoros în lupta împotriva Republicii Islamice Iran, un stat care, de 51 de ani, scandează: ‘Moarte Israelului, moarte Americii! Vom distruge Micul Satan şi Marele Satan’. Ce ţară ar putea supravieţui dacă astfel de afirmaţii ar fi tolerate? Deoarece, în cele din urmă, ele tind întotdeauna să devină realitate”.

“Era doar o chestiune de timp până când Iranul ar fi pus în aplicare această ameninţare sinistră, însă ei fost distruşi sistematic – atât militar, cât şi financiar -, iar dacă nu îşi schimbă rapid atitudinea, vom duce treaba până la capăt. Dacă Israelul va avea un lider nepotrivit – adică pe oricine altcineva în afară de Bibi -, atunci America va fi nevoită să se ocupe singură de această sarcină, lucru pe care nu îmi doresc să-l fac”, a mai scris Trump

La scurt timp după mesajul lui Trump, Netanyahu i-a mulţumit preşedintelui american pentru “sprijinul său extraordinar” înaintea alegerilor parlamentare.

“Vă mulţumesc, domnule preşedinte Trump, pentru sprijinul dumneavoastră extraordinar şi pentru colaborarea noastră. Împreună, vom duce această misiune până la capăt!”, a scris Netanyahu pe platforma X.

BVB | Știri BVB
TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (16/10/2026)

Autorizarea noilor membri ai Consiliului de Supraveghere

CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (16/10/2026)

Numire Director Operational (COO)

AETA SA (ELGS) (16/10/2026)

Schimbare Reprezentant Permanent & Numire Director General

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (16/10/2026)

Perioada inchisa 19.10.2026-18.11.2026