Update articol:

Trump, Putin și Xi Jinping se vor întâlni săptămâna viitoare în China, într-o reuniune trilaterală istorică; dezarmarea nucleară, pe agenda discuțiilor

Trump, Putin și Xi Jinping se vor întâlni săptămâna viitoare în China, într-o reuniune trilaterală istorică; dezarmarea nucleară, pe agenda discuțiilor
 - poza 1 Sursa foto: facebook.com/WhiteHouse

Președinții Statelor Unite, Rusiei și Chinei, Donald Trump, Vladimir Putin și Xi Jinping, intenționează să participe săptămâna viitoare la o reuniune trilaterală în China, în marja summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), a anunțat Casa Albă, potrivit BBC. Discuțiile ar urma să se concentreze asupra reducerii armamentului nuclear la nivel mondial, în timp ce războiul din Ucraina nu este așteptat să figureze pe agendă.

Întâlnirea dintre liderii celor trei mari puteri nucleare ar urma să aibă loc la Shenzhen, în sudul Chinei, unde Donald Trump va participa la summitul APEC, potrivit purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, Olivia Wales.

„Președintele a precizat clar că, printre alte subiecte, va discuta despre reducerea armelor nucleare în lume, a căror proliferare președintele Trump o consideră foarte periculoasă”, a declarat aceasta. Potrivit BBC, situația Iranului ar putea fi, de asemenea, abordată în cadrul reuniunii, însă războiul din Ucraina nu ar urma să figureze pe agenda discuțiilor.

Moscova și Beijingul nu au confirmat deocamdată reuniunea trilaterală. Un înalt oficial american, citat sub protecția anonimatului de Associated Press și Reuters, a precizat că nu este așteptată încheierea unui acord în urma discuțiilor.

  • Trump va avea și o întâlnire bilaterală cu Xi Jinping

Președintele american urmează să ajungă miercuri seară la Shenzhen, pentru summitul de două zile al APEC, organizație care reunește 21 de economii din regiunea Asia-Pacific. Joi, Trump va avea o întâlnire bilaterală cu Xi Jinping, a patra de la revenirea sa la Casa Albă, în 2025.

„Președintele Trump își va încheia vizita în China cu o întâlnire trilaterală între președintele Statelor Unite, președintele Republicii Populare Chineze și președintele Federației Ruse”, a declarat Olivia Wales.  Înainte de deplasarea în China, Trump va participa marți la un summit al Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), organizat în Filipine. Potrivit Casei Albe, vizita urmărește promovarea intereselor americane în regiunea Indo-Pacific.

  • Controlul armamentului nuclear, într-un moment de incertitudine

Reuniunea ar urma să aibă loc într-un context sensibil pentru securitatea internațională, după expirarea, în februarie 2026, a tratatului de control al armamentului nuclear dintre Statele Unite și Rusia. Expirarea acordului a lăsat cele mai mari arsenale nucleare ale lumii fără principalele limite bilaterale convenite anterior și a marcat încheierea unei etape importante a cooperării dintre Washington și Moscova în domeniul controlului armamentelor.

Organizația Națiunilor Unite a solicitat celor două state să negocieze fără întârziere un nou cadru de control. Donald Trump a afirmat anterior că ar putea înlocui vechiul tratat cu un acord mai bun, care să includă și China, țară care își extinde arsenalul nuclear.

Foști oficiali americani și analiști citați de BBC au avertizat însă că obținerea unui acord între cele trei puteri ar putea întâmpina obstacole majore și ar necesita negocieri îndelungate.

  • Relațiile dintre Washington, Moscova și Beijing, pe fondul tensiunilor cu Europa

Întâlnirea trilaterală este pregătită într-un context geopolitic complex, marcat de războiul din Ucraina, conflictul din Iran și competiția economică și tehnologică dintre Statele Unite și China. Beijingul a devenit un partener comercial esențial pentru Moscova după invazia rusă pe scară largă a Ucrainei, în 2022, în condițiile sancțiunilor occidentale impuse Rusiei.

Potrivit BBC, un acord controversat al Statelor Unite privind importurile de motorină rusească, precum și suspendarea sancțiunilor împotriva unor mari cumpărători de petrol și gaze din Rusia, inclusiv China, au amplificat luna trecută îngrijorările europene privind o posibilă relaxare a poziției administrației Trump față de Kremlin.

În paralel, Washingtonul și Beijingul au încercat să îmbunătățească relațiile bilaterale, însă progresele în dosare precum comerțul, competiția pentru supremație în inteligența artificială și Taiwanul au rămas limitate.

Războiul din Iran reprezintă un alt punct de divergență, în condițiile în care China este cel mai mare cumpărător de petrol iranian și principalul partener comercial al Teheranului.

Presa de stat chineză a relatat vineri că Xi Jinping va participa la discuții bilaterale în marja summitului APEC, citând Ministerul de Externe de la Beijing, fără să confirme reuniunea trilaterală. La începutul lunii noiembrie, agenția rusă TASS relata că purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a menționat existența unor semnale privind disponibilitatea pentru organizarea unei asemenea întâlniri.

Dacă va avea loc, reuniunea Trump–Putin–Xi ar reprezenta un moment diplomatic important, reunind liderii celor trei puteri într-un format dedicat inclusiv viitorului controlului armamentului nuclear.

BVB | Știri BVB
SINTEZA S.A. (STZ) (13/11/2026)

Radierea societatii Chimprod SA

SIMTEL TEAM (SMTL) (13/11/2026)

Revizuirea estimarilor financiare consolidate pentru exercitiul financiar 2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (13/11/2026)

Raport trimestrial pentru trimestrul incheiat la 30 septembrie 2026

SOCEP S.A. (SOCP) (13/11/2026)

Admitere la finantare/intrare in etapa precontractuala proiect fonduri europene