Update articol:

Turcia/alegeri: Erdogan conduce; presa opoziţiei îl prezintă pe Kiliçdaroglu în frunte (rezultate parţiale)

prezenta la vot pixabay.com

Preşedintele turc în funcţie Recep Tayyip Erdogan conduce detaşat în faţa contracandidatului său Kemal Kiliçdaroglu, după numărarea a mai mult de două treimi din buletinele de vot în turul doi al alegerilor prezidenţiale, transmite duminică agenţia oficială de presă turcă Anadolu, potrivit AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Astfel, după numărarea a circa 67% din buletinele de vot, Erdogan are 54.78% din voturi, faţă de 45.22% Kiliçdaroglu.

Însă diferenţa dintre cei se strânge pe măsură ce continuă numărarea voturilor, mai ales în marile oraşe, unde electoratul, mai ales cel tânăr, este favorabil mai degrabă opoziţiei.

În acest timp, postul HalkTV şi agenţia de presă ANKA, ambele apropiate opoziţiei, prezintă date complet diferite, susţinând că, după numărarea tot a circa două treimi din voturi, Kilicdaroglu ar conduce cu aproape 51%.

În pofida unor sondaje care-l dădeau învins sigur, Erdogan, politician islamist-conservator, a fost foarte aproape să câştige alegerile încă din primul tur, obţinând 49,5%, faţă de 45% pentru Kiliçdaroglu, un social-democrat pro-occidental.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (03/07/2026)

Convocator completat al AGA din 23/24 iulie 2026

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (03/07/2026)

Demersuri privind vanzare statii de incarcare masini electrice

Obligatiuni Autonom Services 2026 (AUT26E) (03/07/2026)

Inchidere plasament privat obligatiuni corporative

Autonom Services S.A. (AUT29E) (03/07/2026)

Inchidere plasament privat obligatiuni corporative

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (03/07/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014