Update articol:

UBS şi DWS pregătesc ofertele finale pentru divizia de administrare a activelor grupului olandez NN Group

Grupul bancar elveţian UBS şi grupul german DWS se pregătesc să înainteze ofertele definitive pentru divizia de administrare a activelor grupului olandez NN Group, în condiţiile în care marile companii europene de asigurări s-au retras din cursă, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar, potrivit Agerpres.

În plus, Prudential Financial Inc şi firma americană Nuveen sunt şi ele interesate să facă o ofertă pentru această divizie, denumită NN Investment Partners, şi efectuează procedurile de due diligence înaintea termenului limită până la care pot depune oferte, stabilit la începutul lunii iulie, au precizat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

În schimb, alţi ofertanţi precum giganţii din domeniul asigurărilor Allianz, Assicurazioni Generali şi The Royal London Group s-au retras din cursă, susţin sursele.

În luna aprilie a acestui an, grupul olandez NN Group a informat că examinează mai multe opţiuni pentru divizia sa de administrare a activelor, inclusiv o fuziune şi o vânzare parţială. Această divizie gestionează active în valoare de aproximativ 300 de miliarde de euro.

Sursele citate de Reuters susţin că NN vrea să strângă între 1,4 şi 1,6 miliarde de euro din vânzarea diviziei sale de administrare a activelor, tranzacţie care i-ar impulsiona capacitatea de a se extinde peste hotare, după ce în martie a ratat preluarea operaţiunilor Aviva din Polonia.

Un purtător de cuvânt de la NN a refuzat să comenteze aceste informaţii precizând că grupul olandez va informa piaţa cu privire la progresul procesului de vânzare “la momentul potrivit”.

Sursele Reuters susţin că NN a avut întâlniri cu diverşi ofertanţi la începutul acestei săptămâni în încercarea de a evalua capacitatea acestora de a dezvolta divizia sa în domenii precum infrastructura, imobiliar, private equity şi investiţii alternative. Grupul olandez ar dori să ajungă la un acord de vânzare până la data de 12 august, când trebuie să dea publicităţii rezultatele pe primul semestru, au adăugat sursele.

NN este o companie de asigurări şi managementul investiţiilor, activă în peste 18 ţări, cu o puternică prezenţă în Europa şi în Japonia.

Grupul NN din România include activităţile NN Asigurări de Viaţă şi NN Pensii, companii lider pe pieţele de profil, şi NN Investment Partners, numărul patru în topul companiilor de administrare a fondurilor mutuale pe plan local.

BVBStiri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (18/06/2021)

Reziliere Contract CTE Iernut

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (18/06/2021)

Convocare AGEA pentru data de 11 august 2021

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (18/06/2021)

Actualizarea politicii de remunerare a actionarilor

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (18/06/2021)

Alocare actiuni SOP2019 - persoane cu responsabilitati de conducere

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (18/06/2021)

Autorizare membru al Consiliului de Administratie