Update articol:

Ucraina afirmă că a lovit pentru prima dată un petrolier al “flotei fantomă” ruse în Mediterana, cu drone

ucraina

Ucraina a lovit pentru prima dată un petrolier al “flotei fantomă” ruse “în apele neutre” ale Mediteranei, a anunţat vineri o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează AFP, potrivit Agerpres.

“SBU a lovit cu drone aeriene un petrolier al aşa-zisei ‘flote fantome’ ruse, QENDIL”, a precizat această sursă. “Rusia utiliza acest petrolier pentru a ocoli sancţiunile” şi a finanţa “războiul său contra Ucrainei”, a afirmat ea.

Potrivit acestei surse, care a făcut declaraţii sub acoperirea anonimatului, este vorba de “o nouă operaţiune specială fără precedent”, realizată la circa 2.000 de kilometri de Ucraina.

Sursa nu a dat niciun fel de detalii suplimentare, nici cu privire la locul de unde acest atac a fost declanşat, nici despre ţările pe care aceste drone le-ar fi survolat.

Petrolierul era gol în momentul atacului şi operaţiunea nu a prezentat niciun fel de ameninţare la adresa mediului, a dat asigurări sursa, afirmând că nava “a suferit daune importate” şi nu mai era în stare să-şi “continue obiectivele”.

“Inamicul trebuie să înţeleagă că Ucraina nu se va opri şi va lovi peste tot în lume, indiferent unde se află el”, a adăugat această sursă din cadrul SBU.

Ucraina a revendicat deja atacul asupra unor petroliere care circulau în Marea Neagră, petroliere despre care Kievul susţine că sunt utilizate de Rusia pentru a ocoli sancţiunile occidentale şi a finanţa ofensiva sa în Ucraina.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (02/10/2026)

Acordul de investire cu Anima Wings S.A. nu poate fi finalizat

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (02/10/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 25.09.2026

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (02/10/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor 30.09.2026

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (02/10/2026)

Rezultate oferta publica de cumparare actiuni BNET