-
„Scopul urmărit în război este o pace mai bună…” – B. H. Liddell Hart, The Objective in War, 1952
-
Autor: Corneliu Pivariu – General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale, cu o experiență de peste 30 de ani în domeniile militar, diplomatic și economic.
Ucraina intră în iarna 2026–2027 sub presiunea atacurilor rusești asupra infrastructurii sale și cu incertitudini privind continuitatea unor forme esențiale de sprijin extern. Pe front, forțele ucrainene își păstrează capacitatea de reacție, în timp ce Moscova încearcă să transforme uzura militară și economică în avantaje politice. Evoluțiile din octombrie arată cât de strâns se leagă rezistența armatei, funcționarea statului și condițiile unei eventuale negocieri. Perspectiva unei întâlniri China–SUA–Rusia ridică și problema participării Ucrainei și a Europei la stabilirea condițiilor păcii.
Evaluarea militară cere prudență față de comunicatele ambelor tabere. La 18 octombrie, Volodimir Zelenski a declarat că, de la începutul toamnei, Ucraina a recuperat mai mult teritoriu decât a reușit Rusia să ocupe. Declarația trebuie citită alături de evaluările independente, care permit separarea succeselor locale de tendințele întregului front.[1]
Evaluarea Institutului pentru Studiul Războiului din 18 octombrie descrie o situație neuniformă. În mai multe sectoare din sud, atacurile rusești nu au produs înaintări confirmate, iar forțele ucrainene au contraatacat. Pe baza dovezilor disponibile, ISW situa cele mai apropiate înaintări sau infiltrări rusești la aproximativ 24 de kilometri de orașul Zaporojie, contrar unor afirmații rusești despre o apropiere la cinci kilometri. Aceste diferențe contează pentru aprecierea urgenței militare și pentru felul în care este prezentată necesitatea unor concesii.
Aceeași evaluare documentează loviturile ucrainene din 17–18 octombrie asupra unor obiective energetice, logistice și digitale din zona Sankt Petersburg. Imaginile geolocalizate susțin atingerea unor ținte, fără a permite un bilanț complet al pagubelor. Capacitatea de a lovi la asemenea distanțe obligă Rusia să aloce resurse protejării propriului teritoriu. Efectul strategic depinde însă de repetarea operațiunilor și de durata întreruperilor provocate. O lovitură spectaculoasă și afectarea susținută a unui sistem de aprovizionare au consecințe diferite asupra desfășurării războiului.[2]
Presiunea cea mai imediată asupra Ucrainei vine din campania aeriană rusească. Potrivit Reuters, atacul din 19 octombrie a inclus 16 rachete balistice îndreptate spre Kiev și împrejurimi și peste 200 de drone lansate asupra mai multor regiuni. Peste jumătate de milion de gospodării au rămas fără electricitate. Amploarea geografică a loviturilor mărește dificultatea protejării și reparării infrastructurii.[3]
În aprecierea mea, această campanie urmărește să slăbească funcționarea statului și disponibilitatea societății de a suporta continuarea războiului. Întreruperile de electricitate afectează încălzirea, producția, transporturile și serviciile publice, rezultând costuri care depășesc valoarea instalațiilor distruse. Apropierea iernii amplifică efectele. Rezistența se va măsura și prin rapiditatea reparațiilor, existența echipamentelor de rezervă și capacitatea autorităților de a asigura servicii de bază în localitățile lovite repetat.
Livrările de rachete de interceptare trebuie corelate cu ajutorul pentru refacerea rețelei energetice. Protecția obiectivelor importante presupune priorități clare, deoarece resursele nu permit apărarea uniformă a întregului teritoriu. Sistemele antiaeriene, mijloacele de combatere a dronelor și dispersarea capacităților de producție trebuie să se completeze. Diferența dintre un angajament politic și un echipament ajuns la timp în Ucraina poate influența pierderile și funcționarea unor regiuni întregi.
În acest context s-a accentuat controversa asupra schimbului de informații cu Statele Unite. Zelenski a reclamat absența unor avertizări înaintea atacurilor, în timp ce Marco Rubio a negat, la 19 octombrie, o suspendare a cooperării. Secretarul de stat a evocat o defecțiune informatică produsă cu câteva nopți înainte și examinată de Comandamentul European al SUA, precizând că nu putea explica incidentul din noaptea precedentă. Cauza fiecărei disfuncționalități trebuie stabilită separat.
Avertizarea asupra lansării și detectarea rachetei în zbor sunt etape distincte. Absența unei informații externe poate reduce timpul de reacție, fără să însemne dispariția tuturor capacităților ucrainene de supraveghere. Analiza Centrului de Studii Estice de la Varșovia (OSW) din 14 octombrie atrage atenția asupra acestor diferențe și asupra informațiilor contradictorii privind accesul la servicii satelitare. Datele publice nu permit atribuirea tuturor incidentelor unei decizii politice unice.[4]
Controversa scoate totuși în evidență o vulnerabilitate strategică. Eficacitatea armelor depinde de accesul constant la informații, comunicații și servicii tehnice. O armată poate dispune de mijloace de lovire, dar utilizarea lor poate fi limitată de condițiile accesului la infrastructura care le susține. Pentru Ucraina și partenerii europeni, diversificarea acestor capacități devine o necesitate. Ea presupune investiții și timp, iar cooperarea cu Statele Unite rămâne esențială în actualele condiții.
Războiul energetic influențează și relația politică dintre Kiev și Washington. OSW consemna la 13 octombrie declarația lui Zelenski potrivit căreia Ucraina se abținuse, timp de două zile după anunțarea unei inițiative de încetare a atacurilor energetice, de la lovirea unor instalații rusești, în timp ce Rusia continuase atacurile. Relatarea părții ucrainene trebuie confruntată cu verificări independente și cu termenii exacți ai angajamentelor asumate.[5]
Utilitatea unei asemenea inițiative depinde de reciprocitate și de verificare. Trebuie stabilite instalațiile protejate, momentul intrării în vigoare și modalitatea de constatare a încălcărilor. În lipsa acestor elemente, fiecare parte poate interpreta diferit obligațiile. Pentru Kiev, oprirea loviturilor asupra infrastructurii care susține efortul de război rusesc ar avea un cost militar. Un asemenea cost ar putea fi justificat de reducerea verificabilă a atacurilor asupra populației și infrastructurii ucrainene.
Pozițiile occidentale prezintă diferențe vizibile. În concluziile din 16 octombrie, Consiliul European a regretat ridicarea temporară de către SUA a sancțiunilor asupra motorinei rusești. Totodată, a salutat continuarea plăților către Ucraina din împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru anii 2026–2027 și a cerut întărirea apărării aeriene și a rezilienței energetice. Suma reprezintă cadrul de finanțare pentru cei doi ani, nu o alocare nouă decisă integral la această reuniune.[6]
Europa va trebui să transforme susținerea politică în capacitatea de a acoperi nevoile militare și bugetare în ritmul cerut de război. Finanțarea predictibilă permite planificarea comenzilor și menținerea serviciilor publice. Livrările întârziate pot diminua efectul unor angajamente considerabile. Coerența transatlantică are, la rândul ei, o valoare practică: măsurile de presiune asupra Rusiei și ofertele diplomatice produc rezultate mai greu de anticipat atunci când partenerii urmăresc priorități diferite.
Canalul de dialog dintre Kiev și Washington rămâne deschis. În discursul din 18 octombrie, Zelenski a anunțat o convorbire cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner și a evocat necesitatea unor livrări pentru apărarea antiaeriană. Menținerea contactelor arată că tensiunile coexistă cu efortul de negociere. Ea nu oferă, în sine, dovada apropierii unui acord asupra condițiilor păcii.
O evoluție diplomatică importantă este perspectiva trilateralei China–SUA–Rusia. La 19 octombrie, Kremlinul a confirmat că s-a discutat despre o posibilă întâlnire în marja summitului APEC din China, din noiembrie, precizând că reuniunea și agenda nu sunt convenite. Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiha, a criticat ideea unui asemenea format fără Ucraina. Ulterior, Donald Trump s-a declarat deschis unei asemenea întâlniri, evocând armele nucleare și denuclearizarea, precum și comerțul. Disponibilitatea exprimată nu echivalează cu stabilirea reuniunii sau a unei agende comune.[7] O ipoteză este că, în dosarul ucrainean, Trump ar prefera să păstreze inițiativa negocierii și principalul beneficiu politic al unui eventual acord. Participarea Chinei ar putea limita posibilitatea de a-și atribui exclusiv succesul diplomatic. Această interpretare a posibilului său calcul politic rămâne însă fără confirmare în informațiile publice disponibile.
Pentru Moscova, formatul ar putea aduce un avantaj politic înaintea oricărui rezultat concret. Participarea la o reuniune restrânsă cu liderii american și chinez ar consolida imaginea Rusiei de putere indispensabilă în negocierea securității internaționale. În plus, discutarea războiului într-un asemenea cadru ar putea diminua influența directă a Kievului asupra agendei inițiale.
China ar avea ocazia să își extindă rolul diplomatic în raport cu securitatea europeană. Participarea sa ar putea fi utilă dacă ar contribui la obținerea și respectarea unor angajamente verificabile. Semnificația reală s-ar vedea în obligațiile pe care Beijingul ar accepta să și le asume și în conduita sa ulterioară față de Moscova. Prestigiul unei medieri nu garantează că Beijingul ar exercita presiunea necesară pentru un compromis.
Pentru administrația americană, reuniunea ar putea deschide o negociere mai amplă, în care Ucraina ar fi unul dintre dosarele discutate. Un eventual schimb de concesii între domenii rămâne însă o ipoteză. Datele publice nu permit susținerea existenței unui acord asupra sferelor de influență.
Participarea Ucrainei și a Europei este importantă pentru legitimitatea și aplicarea unei eventuale înțelegeri. Ucraina ar urma să suporte direct obligațiile și riscurile unei înțelegeri, iar statele europene ar putea fi chemate să contribuie la finanțare și la garanțiile de securitate. Influența lor asupra condițiilor trebuie să corespundă acestor responsabilități. La 19 octombrie, Comisia Europeană a reafirmat rolul Europei într-o eventuală soluționare și necesitatea respectării integrității teritoriale ucrainene.[8]
Dialogul dintre marile puteri poate deschide posibilități de reducere a violenței. Valoarea lui va depinde de rezultatele obținute și de felul în care acestea sunt acceptate de cei implicați. O înțelegere pregătită fără participarea efectivă a Ucrainei ar întâmpina dificultăți de aplicare. Pentru Europa, riscul este asumarea costurilor de securitate ale unei înțelegeri asupra căreia a avut o influență redusă. O asemenea situație ar crea tensiuni care ar putea afecta chiar durabilitatea acordului.
Garanțiile trebuie, prin urmare, judecate după conținut. Contează cine supraveghează încetarea focului, cine constată o încălcare și ce urmează după constatare. Sprijinul pentru capacitatea Ucrainei de a se apăra trebuie să aibă o finanțare și un calendar credibile. Separarea opririi luptelor de soluționarea juridică a diferendelor teritoriale ar putea permite un progres diplomatic, dacă nu ar presupune recunoașterea cuceririlor prin forță și ar limita riscul reluării agresiunii.
Pentru România, evoluțiile au implicații directe. Concluziile Consiliului European din 16 octombrie condamnă atacurile recente asupra navelor comerciale din zonele economice exclusive ale României și Bulgariei și cer restabilirea navigației în siguranță în Marea Neagră. Documentul confirmă că protejarea rutelor comerciale și a infrastructurii portuare face parte din securitatea europeană afectată de război.[9]
Bucureștiul are interesul să susțină o poziție europeană coerentă, menținând o cooperare substanțială cu Statele Unite. România poate susține în cadrul UE și NATO măsuri concrete pentru protecția infrastructurii, apărarea antiaeriană și siguranța transporturilor pe Dunăre și în Marea Neagră. De asemenea, o eventuală negociere trebuie evaluată și prin efectele asupra Republicii Moldova și asupra securității flancului estic al NATO. Interesul național cere participare la formularea acestor priorități și pregătirea capacităților necesare pentru susținerea lor.
În perioada următoare, perspectiva negocierilor va fi influențată de evoluții măsurabile: continuitatea livrărilor, funcționarea rețelei energetice ucrainene, capacitatea de a menține frontul și respectarea unor eventuale măsuri de reducere a atacurilor. Aceste repere vor permite aprecierea seriozității inițiativelor diplomatice. Anunțarea unei reuniuni poate modifica așteptările, dar efectele asupra războiului apar când schimbă conduita participanților și condițiile în care acționează forțele militare.
Evoluțiile din octombrie arată o Ucraină care continuă să reziste, dar a cărei libertate de acțiune depinde în mare măsură de sprijinul extern și de protejarea funcționării statului. Presiunea pentru negociere va crește dacă aceste condiții se deteriorează. O pace durabilă presupune ca oprirea luptelor să fie susținută de capacitatea de descurajare și de angajamente credibile. Responsabilitatea diplomației este să transforme posibilitatea dialogului într-o înțelegere aplicabilă, la formularea căreia Ucraina să participe efectiv, iar Europa să își poată apăra interesele de securitate.
[1] Președinția Ucrainei, discursul președintelui Volodimir Zelenski, 18 octombrie 2026.
[2] ISW și Critical Threats Project, evaluarea operațiunilor rusești din 18 octombrie 2026.
[3] Reuters, Olena Harmash, relatarea despre atacurile asupra Ucrainei, 19 octombrie 2026.
[4] Departamentul de Stat al SUA, declarațiile lui Marco Rubio la Samarkand, 19 octombrie 2026, transcriere republicată; OSW, Andrzej Wilk, analiza cooperării informaționale și a serviciilor satelitare, 14 octombrie 2026.
[5] OSW, A unilateral energy truce, 13 octombrie 2026.
[6] Consiliul European, concluziile reuniunii din 15–16 octombrie 2026, documentul EUCO 14/26.
[7] Reuters, relatarea privind poziția Kremlinului față de posibila reuniune Putin–Trump–Xi, 19 octombrie 2026; declarația ulterioară a lui Donald Trump despre o posibilă agendă nucleară și comercială, 19 octombrie 2026. Pentru contactele Kiev–Washington din 18 octombrie, vezi și nota 1.
[8] Comisia Europeană, conferința de presă din 19 octombrie 2026, răspunsurile despre negocierile de pace.
[9] Consiliul European, concluziile reuniunii din 15–16 octombrie 2026, documentul EUCO 14/26, pasajele privind navigația în Marea Neagră.
| Știri BVB